Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, că a suspus dezbaterii publice Metodologia privind elaborarea şi gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic, acesta urmând a fi evaluat în cadrul inspectiilor şcolare, dar şi la examene şi acordarea de gradaţii. Portofoliul va intra în vigoare în anul şcolar 2027-2028, iar datele nereale din cuprinsul lui vor fi sancţionate.
„Am lansat în consultare publică Metodologie-cadru privind elaborarea şi gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic. Scopul documentului: reglementează cadrul unitar privind structura, elaborarea, actualizarea şi gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice”, a transmis, luni, Ministerul Educaţiei, citat de news.ro. Potrivit instituţiei citate, portofoliul profesional conţine informaţii precum: Date personale şi de identificare profesională; Activitate specifică normei didactice de predare- învăţare -evaluare; Activităţi complementare procesului de învăţământ; Activităţi de management al clasei; Evoluţia în cariera didactică şi dezvoltarea profesională. Portofoliul profesional va avea structura stabilită în metodologia supusă consultării începând cu anul şcolar 2027-2028 şi va fi utilizat în situaţii precum: examenul naţional de definitivare în sistemul de învăţământ preuniversitar examenul de acordare a gradului didactic II, respectiv examenul de acordare a gradului didactic I, evaluarea performanţelor profesionale, finalizată prin acordarea calificativului anual/parţial, pentru toate cadrele didactice dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar; inspecţiile şcolare acordarea unor gradaţii, distincţii şi/sau premii prevăzute de legislaţia în vigoare; Portofoliul profesional se poate realiza şi păstra în format digital. Potrivit Metodologiei, „cadrele didactice au obligaţia ca în componenţa portofoliului să introducă documente care reflectă/atestă în mod real activitatea proprie”. „Introducerea în portofoliu a unor date sau documente nereale sau falsificate atrage răspunderea disciplinară, civilă şi, după caz, penală, în conformitate cu legislaţia incidentă privind falsul în înscrisuri”, se arată în document. Forma finală a documentului va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice pentru acest proiect şi după şedinţa Comisiei de Dialog Social (CDS) de la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
sursa digi24










