Rogobete: Infecţiile nosocomiale sunt prea mult ascunse în România. Doar dacă le raportăm corect, putem controla extinderea

Îți recomandăm

Ministrul demisionar al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a pledat vineri pentru raportarea corectă a infecţiilor nosocomiale din spitale, subliniind că în timpul mandatului său au fost realizate investiţii de aproape 2 miliarde de lei pentru prevenirea acestora. „Investiţiile (…) vor schimba, nu peste noapte, dar vor schimba înfăţişarea secţiilor de terapie intensivă a blocului operator, pentru că acolo este aglomerarea cea mai mare de infecţii nosocomiale. Discutăm despre 116 spitale care au primit finanţare pentru aceste investiţii. Indicatorul Comisiei Europene era de minim 25. Vorbim de aproape 2 miliarde de lei care s-au investit în reabilitarea blocului operator a secţiilor de terapie intensive, realizarea de camere cu presiune negativă, achiziţia de echipamente de înaltă performanţă şi lista poate continua”, a spus Rogobete, într-o conferinţă de presă de bilanţ al celor 10 luni de mandat, desfăşurată la Ministerul Sănătăţii. El a precizat că, pe lângă investiţii, au fost adoptate şi măsuri legislative pentru a încuraja personalul medical şi managerii să raporteze infecţiile nosocomiale. „Şi o spun cu responsabilitate, sunt subraportate şi prea mult ascunse. Dacă este să vorbim despre zona de infecţii nosocomiale, gradul de implementare al celor 116 spitale care au beneficiat de fonduri este de 70%, 77 din ele au deja proiectele implementate, deci putem considera că indicatorul Comisiei Europene a fost îndeplinit din acest punct de vedere”, a spus Rogobete. Rogobete a vorbit şi despre strategia pentru creşterea siguranţei actului medical. „Nu este suficient să constatăm la televizor (…) că da, avem infecţii nosocomiale în spitalele din România. Da, avem, dar nu doar noi. Infecţiile nosocomiale există în toate spitalele din această lume. Sau, altfel spus, nu există niciun spital în lumea asta care să nu aibă infecţii nosocomiale. Diferenţa între noi şi restul este că noi le ascundem. Şi tot ce mi-am dorit a fost ca să depăşim această barieră, să nu mai ascundem infecţiile nosocomiale, să învăţăm să le raportăm, pentru că doar dacă le raportăm corect şi la timp, putem controla fenomenul extinderii infecţiilor de la un pacient la altul şi realizarea acelor focare de patru, cinci, şase pacienţi, care, într-adevăr, sunt o problemă pentru un spital dacă ele apar”, a arătat Rogobete. Ministrul demisionar a mai informat că a introdus prin ordin posibilitatea ca secţiile de anestezie-terapie intensivă să îşi extindă echipa, în funcţie de mărimea ei, cu epidemiolog propriu, dacă vorbim de o secţie mare, sau cu asistent medical care să răspundă de zona aceasta de infecţii nosocomiale.

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Sfert de secol de excelență academică celebrat la Biblioteca Județeană Olt

Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” a devenit astăzi epicentrul culturii slătinene, găzduind lansarea volumului aniversar „25 de ani de învățământ...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img