Peste 60 de farmacii din Olt rămân deschise de 1 Mai

Îți recomandăm

În timp ce majoritatea angajaților se bucură de ziua liberă de 1 Mai, personalul farmaceutic din județul Olt rămâne la datorie. Din totalul de 175 de unități autorizate, peste 60 de farmacii vor funcționa vineri pentru a asigura asistența medicală necesară cetățenilor.

Anunțul a fost confirmat oficial de Constanța Florea, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, care a precizat că accesul la medicamente nu va fi întrerupt în această zi de sărbătoare legală.

„Pe data de 1 Mai, din totalul de 175 de unități farmaceutice, peste 60 vor rămâne deschise pentru a asigura accesul populației la medicamente și produse farmaceutice. Acestea vor funcționa după programul normal de lucru sau după un program redus. În Slatina, vineri, 1 mai, în intervalul orar 22:00 – 07:30, permanența este asigurată de Farmacia Geopaca din strada Sergent Major Dorobanţu Constantin”, a declarat reprezentantul CAS Olt.

Pentru a facilita accesul rapid la informații, instituția a publicat listele complete cu unitățile disponibile.

„Pentru a veni în întâmpinarea nevoii populaţiei de a şti care sunt farmaciile deschise de 1 Mai, Casa de Asigurări de Sănătate Olt a publicat pe site lista farmaciilor care au program în această dată, cât și lista cu programul de permanență”, a completat Constanța Florea.

Reprezentanții CAS Olt le recomandă locuitorilor județului să verifice din timp orarul farmaciei din zona lor pentru a evita orice dificultate în procurarea tratamentelor urgente.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina dă startul reînscrierilor pentru noul an școlar: Părinții, invitați să își confirme locul în universul creativității

Palatul Copiilor Adrian Băran din Slatina își deschide din nou porțile pentru continuitate și performanță. Instituția anunță oficial începerea...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img