Sistemul Național Integrat de Asistență Socială (SNIAS) a fost operaționalizat, iar cetățenii vor putea solicita online beneficiile de asistență socială, fără să mai fie nevoiți să se deplaseze la sediul primăriilor sau al agențiilor teritoriale. Proiectul este finanțat prin PNRR și implementat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Potrivit comunicatului de presă al instituției, SNIAS este o soluție digitală care are ca obiectiv simplificarea relației dintre cetățeni și administrația publică și integrarea proceselor din domeniul asistenței sociale. „Unul dintre obiectivele SNIAS este simplificarea relației dintre cetățean și administrația publică, prin evitarea solicitării repetate a unor informații care există deja în evidențele instituțiilor publice și care pot fi verificate și utilizate, în condițiile legii, de autoritățile competente”, transmite ANPIS. Cererile pentru beneficii sociale pot fi depuse online Prin intermediul platformei, cetățenii pot depune online solicitările pentru beneficiile de asistență socială disponibile, fără să mai fie necesară deplasarea la primărie sau la agențiile teritoriale. SNIAS digitalizează și integrează procesele din domeniul asistenței sociale și facilitează schimbul de date între instituțiile implicate în acordarea drepturilor. Potrivit ANPIS, sistemul permite un acces „mai rapid și mai simplu” la informațiile privind beneficiile de asistență socială. Este necesar un cont ROeID Pentru a putea depune o cerere, cetățeanul trebuie mai întâi să își creeze un cont, respectiv o identitate digitală, în aplicația ROeID. Cele două sisteme au roluri diferite. „ROeID confirmă identitatea cetățeanului în mediul online”, în timp ce „SNIAS gestionează întreg procesul de acordare a prestațiilor sociale”, explică ANPIS. „Pe scurt, ROeID răspunde la întrebarea «cine ești?», iar SNIAS la întrebarea «ce beneficiu de asistență socială accesezi?»”, precizează instituția. Astfel, accesarea beneficiilor disponibile online presupune trei pași: crearea unui cont în aplicația ROeID, autentificarea în SNIAS și accesarea beneficiului de asistență socială dorit. Proiect finanțat prin PNRR Sistemul Național Integrat de Asistență Socială este un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C7 – Transformare digitală, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Informațiile privind crearea contului în aplicația ROeID sunt disponibile pe site-ul ANPIS. Totodată, în secțiunea „Beneficii de asistență socială – SNIAS” de pe pagina principală, cetățenii pot accesa atât platforma SNIAS, cât și aplicația ROeID.
sursa digi24










