România a obținut trei medalii de aur și două de argint la cea de-a 19-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, desfășurată la Hanoi, în Vietnam. Echipa României a fost formată din cinci elevi din București, Bacău și Gheorgheni. „Trei medalii de aur şi două de argint pentru România, la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică 2026! Bravo!”, a transmis, duminică, Ministerul Educației, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Medaliile de aur au fost obținute de: Alexandru-Ioan Jicu, de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău; Teodor Bichir, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București; Robert-Cristian Amariei, de la Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni, județul Harghita. Medaliile de argint au revenit elevilor: Vlad Toncu, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București; Vlad-Tudor Bolohan, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București. Potrivit Ministerului Educației, competiția s-a desfășurat în perioada 25 septembrie – 5 octombrie 2026, la Hanoi, cu participarea a 315 concurenți din 64 de țări. Concurenții au susținut cinci probe: teoretică, practică, care a presupus observații cu telescopul, proba de planetariu, analiza datelor și proba pe echipe. Selecția și pregătirea lotului României au fost realizate la Suceava de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Științifică CYGNUS, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava. Coordonarea științifică a fost asigurată de prof. Petru Crăciun, de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și de prof. Cristian Pîrghie, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Echipa României a fost coordonată de prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct la ISJ Suceava, prof. dr. Adrian Bodnarescu, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, județul Suceava, și Naghi Elisabeta Ana, membru al comitetului internațional al olimpiadei. La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea olimpiadei a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară, prin prof. Naghi Elisabeta Ana, inspector MEC.
sursa digi24









