Majorarea alocațiilor dar și siguranța copiilor în școli sunt două probleme ce crează în această perioadă ”războaie”.
După ce actualul Guvern a anunțat că nu vor majora alocațiile copiilor, acum, cu mai puțin de jumătate de lună înainte de primul clopoțel, liberalii anunță că nu au nici măști pentru elevi.
În funcție de veniturile părinților, copiii vor primi măști gratuite. Mai exact, vor primi măști doar cei din familiile defavorizate, ceilalți sunt lăsați, din nou fără protecție în fața coronavirusului.
Social-democrații iau atitudine și anunță că aceste măsuri haotice ale Guvernului nu sunt decât dovada incompetenței.
Deputatul oltean, Marius Iancu, este unul dintre aleșii care subliniază încă odată faptul că Guvernul nu are soluții, și nu își asumă deciziile luate . Mai grav este faptul că vorbim despre copiii noștri, pe crae îi trimitem la șcaoală fără ca ministerul Sănatății sau cel al Educației să aibă măsuri concrete. soluții aplicabile pentru siguranța elevilor și a dascălilor.
”Anunțul premierului Turcan, femeie și mamă, că Guvernul nu va asigura măști pentru elevi și profesori arată nu numai incompetența acestui Guvern în gestionarea începerii școlii, în plină pandemie, ci și cinismul acestor politicieni care nu se gândesc nicio secundă la sănătatea și siguranța copiilor.Au decis deschiderea școlilor, pe 14 septembrie, pentru că vor să organizeze alegerile locale, dar fără să își asume răspunderea. Au pus în sarcina autorităților locale să se ocupe asigurarea materialelor de dezinfecție, iar părinții să fie epidemiologii copiilor și să dea declarații pe propria răspundere că aceștia nu sunt bolnavi, presupunând că un părinte știe chiar și când copilul lui este asimptomatic.Nu este o scuză că nu au bani sa achiziționeze măști pentru că nu i-a pus nimeni să cumpere, în starea de urgență, măști și alte materiale sanitare la preturi de 100 de ori mai mari, așa cum a stabilit Curtea de Conturi, sau că au nu au reușit pornească producția internă de măști, pentru că echipamentele, dacă au existat, s-au stricat imediat.Este absurd să obligi un copil de 6,7 sau 8 ani să poarte mască neîntrerupt câteva ore pe zi și este absurd să presupui că aceștia vor înțelege că nu trebuie să se apropie unii de alții, în pauze.De exemplu, în alte țări cum ar fi Suedia, Polonia, Danemarca sau majoritatea landurilor din Germania, masca nu este obligatorie în școli.În Franța doar elevii de peste 11 ani sunt obligați să poarte mască, iar în Italia, Belgia și Norvegia numai studenții și profesorii.În schimb, majoritatea guvernelor europene au alocat fonduri suplimentare pentru prevenirea îmbolnăvirilor și fac testări periodice.Guvernul german asigură laptopuri și acces ieftin la internet tuturor elevilor, iar Guvernul din Italia angajează 50.000 de cadre didactice suplinitoare pentru a putea separa elevii pe grupe.Mult prea ocupat cu cumpărarea primarilor și parlamentarilor PSD pentru a rămâne la putere, Guvernul PNL pune în pericol sănătatea copiilor.Pentru PE-NE-LIȘTII cinici și iresponsabili, elevii nu merită alocații de 300 lei pe lună, nici teste și măști gratuite și nici accesul la învățământ sigur și de calitate. Pentru PNL, educația și sănătatea copiilor nu sunt priorități și au spus acest lucru, de la început!Copiii României nu există, pentru PNL!”,a subliniat demnitarul PSD Olt, Marius Iancu, pe pagina sa de socializare.










