Oamenii legii, mesagerii lui Moș Crăciun

Îți recomandăm

Zilele acestea oamenii legii s-au transformat în ajutoarele lui Moș Crăciun.

Polițiștii olteni au fost alături de copiii din familii cu posibilități reduse, oferind daruri unui număr de 20 de copii din patru comune oltene.

„Ca în fiecare an, de sărbători, polițiștii olteni sunt alături și de cei nevoiași. Poliţiştii Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii şi Biroului Siguranţă Şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sprijiniţi de oameni cu suflet mare, au vizitat în această dimineaţă (miercuri n.r.) 20 de copii din comunele Dăneasa, Seaca, Radomireşti şi Mihăeşti încărcaţi cu daruri”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Și jandarmii au continuat acțiunile lor, de a oferi cadouri celor mici, ce deja au devenit o tradiție.

”Ca în fiecare an, jandarmii bălșeni au adus lumina sărbătorilor în sânul unor familii nevoiașe. Astăzi, colegii noștri au dus cadouri la o familie cu 3 copii din Racovița și unei familii din Mărgăritești cu 2 copii. Un gest de omenie în aceste împrejurări dificile”, a spus Claudia Sandu, purtător de cuvânt al IJJ Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Operațiunea Jupiter, a treia zi. 416 percheziții în toată țara, IGPR și PICCJ cu mii de polițiști și procurori implicați 

Poliția Română și PICCJ desfășoară pentru a treia zi acțiuni în toată țara, în cadrul Operațiunii Jupiter. Mii de polițiști și procurori fac...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img