Accident de muncă pe șantierul Drumului Expres. Un utilaj a acroșat un tren

Îți recomandăm

La începutul săptămânii pe șantierul Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești, în zona comunei Milcov a avut loc un accident feroviar. Un utilaj care lucrează pe șantier a fost acroșat de un tren care circula pe relația Piatra Olt – Slatina și tranzita zona, iar conducătorul vehicului a fost rănit.

Pompierii ajunși la fața locului au găsit mecanicul trenului, victimă a accidentului, conștient.

”Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerări grele, două autospeciale de stingere, prevăzute cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj SMURD, dar și un echipaj cu meric de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, au intervenit în comuna Milcov, la un accident feroviar”, a anunțat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

În accident au fost implicate un automotor și un excavator. În urma evenimentului, conducătorul excavatorului, în vârstă de 54 de ani, din comuna Bordeiești, județul Vrancea, a fost rănit.

Pacientul a fost preluat de echipajele medicale, conștient, politraumatizat prin accident feroviar și transportat la UPU Slatina.

Echipajul SMURD a mai asistat la locul evenimentului un bărbat aflat în automotor, în vârstă de 41 de ani, din comuna Șopârlița, cu traumatism la membrul inferior drept. Pacientul a refuzat transportul la spital.

Totodată, și polițiștii au ajuns în zonă pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care s-a petrecut evenimentul.

Evenimentul este catalogat și accident de muncă, un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt deplasându-se, de asemenea, la fața locului pentru a stabili ce s-a întâmplat, conducătorul vehicului lovit de tren fiind transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru investigații medicale amănunțite.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ambulanță pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci

Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci beneficiază, din această săptămână, de o ambulanță primită cu titlu gratuit, prin transfer,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img