Festivalul ”Pomul Vieții”a readus tradiția în Balș

Îți recomandăm

Astăzi, 10 iunie, în Balș, avut loc cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului etnofolcloric „Pomul Vieţii”. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, în parteneriat cu Primăria Balș.

Anul trecut manifestările au fost anulate din cauza pandemiei, iar anul acesta, tot din aceleași motive, participarea a fost una mult mai redusă comparativ cu anii trecuți. La ediția acesta au fost invitați 25 de meșteri olari din Oltenia , care au venit însoțiți de ucenicii lor.

Evenimentul a debutat cu târgul meşterilor populari, care și-au expus obiectele de artizanat. În continuare a avut loc simpozionul “Petre Pandrea” și Sesiunea de comunicări, organizate în Sala Europa a Primăriei Balș. De la ora 12.00, a avut loc o manifestare dedicată Zilei Naţionale a Eroilor. Aceasta s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din localitatea de pe pe malul Olteţului.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

ANUNȚ Ocolul Silvic Balș din cadrul Direcției Silvice Olt

Invitație la Consultare PublicăPrivind  procedurile de certificare a managementuluiforestier la Ocolul Silvic Balș din cadrul Direcției Silvice OltOcolul Silvic...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img