ELENA UDREA POATE SCĂPA DE EXTRĂDARE ȘI DE ÎNCHISOARE

Îți recomandăm

După ce a fost prinsă de autoritățile din Bulgaria, Elena Udrea a luat o decizie care ar putea să o scape de cei șase ani de închisoare și de întoarcerea sa în România, ca urmare a dosarului „Gala Bute”.

Elena Udrea a încercat toate metodele pentru a-i determina pe judecătorii din Bulgaria. Una dintre tacticile sale a fost să se plângă de condițiile din închisori. Ca urmare, magistrații au cerut mai multe detalii de la Ministerul Justiției din România. 

O altă metodă pe care Elena Udrea a utilizat-o a fost aceea de a invoca o afecțiune medicală pe care ar avea-o. Ca urmare, a cerut azil politic în Grecia, cu scopul de a se trata.

Cum vrea Elena Udrea să fenteze sistemul și să scape de închisoare

Elena Udrea a apelat la condițiile deplorabile din închisorile din România pentru a câștiga mai mult timp. Fostul ministru a povestit momentul în care a fost încarcerată la Târgșor. Pe vremea aceea, stătea într-o celulă foarte murdară și a fost amenințată cu moartea. 

Din motivele invocate de Elena Udrea, instanța din Bulgaria, țară în care se află acum, au cerut Ministerului Justiției din România explicații. Astfel, autoritățile trebuie să trimită un document care să cuprindă condițiile în care fostul ministru ar trebui să stea. 

Elena Udrea trebuie să ispășească o pedeapsă de șase ani pentru dosarul „Gala Bute”, după mai bine de șapte ani de la comiterea faptelor penale. Printre acestea, se numără dare de mită, luare de mită, abuz de putere în serviciu, din moment ce era ministru în vremea aceea.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

„Spannabis”, cel mai mare târg de canabis din Europa. Unde are loc în 2026

Între 20.000 și 25.000 de persoane participă în acest weekend la „Spannabis”, cel mai mare târg european dedicat canabisului....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img