Trei zile de spectacol Culture Green, la Piatra Olt

Îți recomandăm

Trei zile de spectacole urmează să aibă loc în Piatra Olt.Vor urca pe scenă Iazmina Cojocaru, Mădălina Drăgan, Ștefania Strejescu, Valentin Sanfira, Georgiana Băzăvan, Carmen Budulan, Mady și Ionuț Pește, Olguța Berbec, iar orchestra va fi condusă de maestrul Marinel Rizea.

Piatra Olt este gazda Festivalului de Culture Green, un festival in adryl proiectului cu același nume desfășurat în parteneriat cu Bulgaria.

Festivalul se va desfășura de joi până sâmbătă, în perioada 28-30 iulie, în locația cunoscută, din fața Sălii de Sport.

”Piatra Olt va fi, pe parcursul a trei zile, gazda Festivalului Culture Green – un festival de poveste, care va împleti activități dedicate păstrării meșteșugarilor tradiționale, cu reprezentații artistic și ansamburi folclorice din Olt și Bulgaria.În cele trei zile festival, în intervalul orar 14:30-17:00, vom avea parte de workshop -uri demonstrative despre ceramica de Vădastra, cojocărit, cusut-țesut, pictură și bucătărie locală susținute de meșteri olteni consacrați.Începând cu ora 17:00 până la ora 23:00, ne putem bucura de reprezentații artistice și ansambluri de dansatori. A doua zi de festival, vineri, 29 iulie, va fi încheiată cu un spectaculos foc de artificii”, au anunțat autoritățile locale.

Toate acestea sunt posibile datorită accesării fondurilor europene, din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria.Tot prin Proiectul Culture Green se va realiza reabilitarea și dotarea Centrului Cultural Multifuncțional, finalizat în proporție de 80%.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina câștigă meciul cu CS Minaur Baia Mare, scor 27-20

Echipa de handbal, CSM Slatina, învinge fără drept de apel formația CS Minaur Baia Mare, scor 27-20, după un...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img