Cum ne afectează schimbările climatice sistemul de sănătate: „Virușii devin mai agresivi. Gripa nu va mai apărea doar iarna”

Îți recomandăm

Schimbările climatice ne afectează sănătatea, iar cea mai caldă lună ianuarie înregistrată în România ne-a dat peste cap sistemele de autoprotecție ale organismelor noastre. Virușii devin din ce în ce mai agresivi, de aceea ne confruntăm cu aproape o epidemie de gripă, spune Ionuț Sorin Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor

Există mai multe scenarii climatice, inclusiv la Administrația Națională de Meteorologie, care arată că aceste extreme, că până la urmă nu discutăm de o încălzire uniformă, vor genera probleme pe tot teritoriul României, diversificat în funcție de zonă. Avem un relief complex. Avem zone de munte, de câmpie, Delta Dunării, Dunărea, toate acestea fac teritoriul României complex și din perspectiva impactului pe care schimbările climatice îl vor avea. Ceea ce este clar este că va trebui să trăim cu aceste schimbări, iar aici avem două paliere: Avem palierul de reducere a emisiilor, pentru a face aceste schimbări mai acceptabile; precum și partea de adaptare la schimbările climatice. Adică cum adaptăm oamenii și comunitățile pentru ca pagubele și efectele acestor schimbări climatice să fie minime.

Noi trebuie să înțelegem că dacă nu reducem emisiile și temperatura medie globală va continua să crească, pagubele vor fi din ce în ce mai mari. Și nu vom avea niciodată atâtea resurse financiare să acoperim toate aceste pagube. Dincolo de asta, cred că e important să ne gândim la niște aspecte foarte pragmatice. Și dacă discutăm de componenta de sănătate, nu putem să excludem ce s-a întâmplat la începutul acestui an. Ce mai caldă lună ianuarie înregistrată în România și aproape epidemie de gripă. Ne dăm peste cap sistemele de autoprotecție ale organismelor noastre. Virușii devin din ce în ce mai agresivi, gerul care era normal în luna ianuarie ar mai fi temperat puțin aceste boli. Pe alt plan, discutăm de energie, de costul energie, de tranziția la energie verde, care este singura soluție pentru a scăpa de dependența de marii furnizori de carburanți fosili. Și avem acum contextul cu Rusia. Se vorbește acum din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți. Adică să ne producem singuri energia. La nivel individual cu fiecare consumator, dar și la nivel național printr-o strategie de promovare a energiilor regenerabile într-un ritm accelerat. Câștigăm astfel pe două părți. Pe de o parte, reducem emisiile. Pe de altă parte, costul energiei și al facturilor pentru oameni va fi scăzut.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cum se schimbă buletinul în 2026. Totul despre noile cărți de identitate electronice

Schimbarea cărții de identitate devine, tot mai mult, parte a unui amplu proces de modernizare administrativă, odată cu introducerea noilor documente...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img