Cea mai mare parte a ţării se află sub avertizări cod portocaliu și galben de ploi torențiale

Îți recomandăm

Val de avertizări de fenomene extreme în mare parte din țară. Meteorologii au anunțat că ploile torențiale se mută în partea de nord-est a țării, vizată de un cod portocaliu de vreme rea. Aversele vor continua și în vestul țării, afectat deja de viituri. 

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi torențiale, valabil de sâmbătă, ora 12.00, până sâmbătă seara, la ora 23.00. În acest interval, în estul și sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

De sâmbătă de la ora 10.00 a intrat în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până duminică la ora 10.00. În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Oltenia, sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureș și Moldova.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi spre seară și noaptea și în restul Munteniei. Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare.

Sursă: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

ANM a emis avertizări Cod galben și Cod portocaliu de vânt puternic în toată țara

Avertizări Cod portocaliu și Cod galben de vânt vor fi în vigoare duminică în întreaga țară. În unele zone, viteza vântului va ajunge...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img