Tragedie fără margini: O mamă a murit în Maternitate

Îți recomandăm

O tragedie devastatoare a avut loc într-o familie din Botoșani. Trei copii minori au fost lăsați fără mamă, după ce femeia a trecut în neființă în Maternitatea Spitalului Județean.

Coșmarul familiei a început în noaptea de joi spre vineri, când Alexandra, în vârstă de numai 26 de ani și însărcinată cu cel de-al patrulea copil, a început să sângereze. Alarmetă, a apelat imediat numărul de urgență 112. Era 22:51. Într-un interval scurt, o echipă de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns la locuința sa din municipiul Botoșani. La ora 23:05, ea era deja în îngrijirea personalului de la Maternitate, conform stiripesurse.ro

“Am fost solicitați prin 112 pentru o pacientă în vârstă de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care acuza o stare generală alterată, sângerări, gravidă în 14 săptămâni. Echipajul nostru s-a deplasat la locul solicitării, a preluat pacienta care prezenta paliditate tegumentară, cu sindrom vertiginos și sângerări. A fost preluată și dusă la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani”, a precizat medicul primar Bogdan Ursu, directorul medical al SJA Botoșani.

După ce a fost adusă la spital, Alexandra a schimbat mesaje cu soțul ei. Conținutul conversației dintre tânără și soțul ei este cu adevărat uluitor. În ciuda durerilor cumplite pe care le simțea, tânăra menționează că i s-a administrat un calmant care nu a avut efect. „Doamne, tot ce-mi doresc acum este să primesc anestezie pentru procedura de chiuretaj. Nu mai suport, pur și simplu”, îi mărturisește ea soțului său.

Mai apoi, Alexandra îi comunică soțului că abia a doua zi va fi operată de către medic. Se pare că doctorul la care era înregistrată era acasă, iar medicii de gardă au decis că situația nu reprezintă o urgență.

“- De ce nu face un medic care e acum Ca sa scapi odata.

– Nu, tree sa vina mâine medicul meu.

– De ce?

– A spus ca nu se poate în seara asta

– Nu înteleg. Cum să stai asa? Cine stie la ce ora vine maine.

– Sper sa vina devreme ca mor aici.

– Chiar nu pot sa inteleg treaba asta! Este o urgenta totusi si ar trebui sà se ocupe cine este de garda.

-Mna.. Nu e chiar urgenta”, sunt câteva dintre mesajele schimbate cu soțul la ora 1:59 dimineața.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img