O fetiță de 13 ani a fost găsită inconștientă în baie și apoi a murit

Îți recomandăm

Poliţiştii din Dâmboviţa au deschis o anchetă după ce o fată de 13 ani din Selaru a fost găsită inconştientă în baie, ulterior fiind declarat decesul, scrie stiripesurse.ro.

”La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 22:46, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Petreşti au fost sesizaţi de un bărbat de 52 de ani, cu privire la faptul că fiica acestuia este inconştientă. Din primele verificări, minora de 13 ani, din Selaru, ar fi fost găsită inconştientă în baia locuinţei. Acesteia i-au fost acordate îngrijiri medicale, însă, din nefericire, a fost constatat decesul minorei”, a transmis, vineri, IPJ Dâmboviţa.

Potrivit sursei citate, la o primă examinare, trupul fetei nu ar prezenta urme vizibile de violenţă. Poliţiştii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Nașterea Maicii Domnului 2026: De ce Sfânta Maria Mică este prima mare sărbătoare a anului bisericesc

Nașterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie și cunoscută în tradiția populară drept Sfânta Maria Mică, ocupă un loc...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img