Accident deosebit de violent: 5 persoane au rămas încarcerate

Îți recomandăm

Șapte persoane au fost implicate într-un accident, luni dimineața, pe o șosea din Capitală. Cinci dintre victime au avut nevoie de descarcerare pentru a fi scoase din mașini, conform Mediafax.

Potrivit ISU București – Ilfov, accidentul a avut loc în jurul orei 03:32, pe Șoseaua Gării Cățelu din sectorul 3 al Capitalei. În accident au fost implicate două mașini, în care se aflau șapte persoane.

Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea a cinci victime care au fost duse la spitalele Marie Curie și Grigore Alexandrescu. După impact, șoferul uneia dintre mașini a fost intubat.

Printre victimele descarcerate au fost şi doi minori de 16 şi 17 ani.

Bogdan Pruteanu, căpitan ISUBIF, a declarat, conform stiripesurse.ro

„Am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două descarcerări și șapte resurse medicale. La locul intervenției au fost implicate două autoturisme și șapte persoane dintre care cinci erau încarcerate. Am acționat pentru extragerea acestora și transportul lor de urgență la spital”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Amelia Lundbäck vine la CSM Slatina

Centru coordonator din Suedia, Amelia Lundbäck vine la CSM Slatina cu experiență, inteligență tactică și claritate în construcția jocului,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img