Casă din Coloneşti, făcută scrum

Îți recomandăm

Un bărbat din comuna Colonești a fost la un pas de moarte după ce, noaptea trecută, locuința sa a fost cuprinsă de flăcări. Focul a distrus mare parte din imobil şi bunurile din interior.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei. 

Proprietarul, a suferit arsuri pe aproximativ 10 la sută din suprafața corpului și a fost transportat la UPU Slatina, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în urma acestuia fiind afectate trei camere de locuit, bunurile din interiorul acestora și acoperișul casei pe aproximativ 100 de metri pătrați.” transmite ISU Olt.

Intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului a durat aproximativ o oră.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pentru a preveni astfel de situații, pompierii olteni au transmis o serie de măsuri:

• nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

•nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

•nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;

•verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Caravana Cărții Electronice de Identitate ajunge în alte 4 comune din Olt

Direcția Județeană de Evidența Persoanelor Olt derulează o nouă acțiune pentru eliberarea, gratuit, a noilor cărți de identitate.În perioada...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img