Slatina: Social-democrații au împărțit sute de flori

Îți recomandăm

An de an, PSD Olt împarte garoafe roșii slătinencelor cu ocazia zilei de 1 Martie.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul municipiului Slatina, Emil Moț, ministrul Agriculturii Florin Barbu, și deputatul Marius Iancu au tranzitat cele mai importante străzi din Slatina, pentru a oferi flori reprezentantelor sexului frumos și pentru a le ura cele mai bune gânduri acum, la început de primăvară:

Iată, PSD a ajuns la al XV-lea an în care și de 1 Martie, dar și de 8 Martie ieșim pe stradă și împărțim doamnelor și domnișoarelor flori. Este prima zi de primăvară, încercăm să fim noi vestitorii primăverii, chiar dacă vremea este astăzi mai urâtă afară, cu toate acestea ne-am întâlnit cu foarte multe doamne și domnișoare, le-am urat o primăvară frumoasă și să aibă un an pe care și-l doresc”, a spus Oprescu.

Doamnelor, domnișoarelor, ca de obicei, Partidul Social Democrat de 1 martie apoi de 8 martie vă aduce o floare și un zâmbet pentru că este primăvară, de azi începe primăvara. La mulți ani dragele noastre slătinence, la mulți ani dragele noastre românce! Ca în fiecare an noi o să fim aici pentru dumneavoastră și o să încercam să vă facem nu doar primăvara și tot anul să fie cât mai bun. La mulți ani!” a transmis edilul Moț.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Apa nu este suficientă. Ce trebuie să bei pe timp de caniculă pentru a rămâne hidratat

Zilele toride de vară ne fac să fim adepții băuturilor cât mai reci, însă medicii avertizează că nu tot ce este rece ne...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img