O turcoaică va apăra poarta celor de la CSM Slatina.După patru sezoane petrecute în prima ligă din campionatul Turciei în tricoul celor de la Kastamonu Belediyesi GSK,Merve Erbektaș (28 de ani), va activa la va acitiva la aechipa de handbal a Slatinei,în noul sezon competițional.
”Portarul, Merve Erbektaș (28 de ani), va activa la echipa noastră în noul sezon competițional! După patru sezoane petrecute în prima ligă din campionatul Turciei în tricoul celor de la Kastamonu Belediyesi GSK, unde s-a remarcat prin participările în EHF CHAMPIONS LEAGUE și EHF EUROPEAN LEAGUE, Merve a ales să vină la clubul nostru și să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor propuse!”, au anun’at reprezentan’ii Clubului.
Originară din Turcia, talentata jucătoare a bifat numeroase selecții la lotul național, cu care a participant la Campionatul European-2022!
” Sunt foarte fericită pentru noul capitol din viața mea. De-abia aștept să vin în România și să îmi întâlnesc noua echipă, CSM SLATINA.Pentru mine este un moment foarte special, pentru că este pentru prima oară când voi evolua în afara țării mele, dar sunt convinsă că voi da tot ceea ce este mai bun pentru a ne îndeplini obiectivele propuse”, a declarat Merve Erbektaș










