Oltenii care nu respectă măsurile Ordonanțelor militare sancționați drastic

Îți recomandăm
amenzi

În ultimele 24 de ore, aproximativ 400 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, au fost efectuate peste 1300 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării, respectiv măsura carantinării instituționalizate.

Potrivit prefectului, două tinere care au încălcat măsura izolării la domiciliul. Acestea au fost plasate în carantină instituționalizată pentru 14 zile, cu plata cheltuielilor aferente și sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 4.000 lei.

Au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 223.900 lei.

‘Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 55 de controale în domeniul combaterii criminalității economice, aplicând două sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 40.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite. Este vorba despre doi agenți economici, din municipiul Caracal, care ofereau spre vânzare dezinfectant pentru suprafețe, alcool sanitar și drojdie, fără a deține documente de proveniență. Prețurile practicate pentru aceste produse erau mai mari decât în perioada anterioară declanșării pandemiei. Au fost confiscate 28 de sticle de dezinfectant suprafețe, 17 sticle de alcool sanitar și 79 de pachete de drojdie’, se artă în comunicatul emis de Prefectura Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ce faci cu mâncarea rămasă de la masa de Paște. Bucătarii explică cum transformi rapid ouăle și friptura de miel în rețete noi

În perioada sărbătorilor, mesele sunt, de regulă, pregătite în cantități generoase, pentru a fi împărțite cu familia și cei...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img