PSD Slatina în mijlocul persoanelor vârstnice de ziua lor

Îți recomandăm

An de an, pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, filiala PSD Slatina este alături de cetățeni, oferindu-le câteva momente de bucurie și zâmbete. Și în acest an tradiția a continuat, iar Marius Oprescu – președintele PSD Olt, vicepreședintele CJ Olt – Ionuț Ivan, deputatul Marius Iancu și subprefectul Cosmin Floreanu au fost în mijlocul seniorilor ascultându-le poveștile de viață într-un cadrul de vis oferit de un restaurant celebru din Slatina:

O seară frumoasă, între prieteni și colegi, plină de amintiri, povești, zâmbete și planuri de viitor pentru comunitatea noastră. Evenimentul politic organizat de PSD Slatina cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice a fost un cadou oferit celor peste 500 de pensionari social democrați din orașul nostru, oameni care au muncit pentru comunitatea noastră, care și-au crescut copiii aici și acum se bucură de nepoți! Ei sunt alături de noi de atâția ani, ne acordă încredere, datorita lor Slatina este social democrată și am reușit să construim atât de multe lucruri pentru orașul și pentru județul nostru.” a transmis PSD Slatina.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cazul șocant: au deschis mormântul fetiței după 21 de ani, dar ce se afla în sicriu a șocat pe toată lumea

Un caz tulburător petrecut în județul Vâlcea scoate la iveală traumele profunde, nesiguranța și neregulile grave din sistemul românesc al anilor...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img