
Astăzi, la Piatra Olt a avut loc Conferința anuală a Interreg A VI România Bulgaria. Acest program este finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională și urmărește îmbunătățirea zonei de frontieră româno-bulgară în perioada
2021-2027 .
Prin acest program și Primăria Piatra Olt a beneficiat de finanțare. Mai exact, Centrul Multifuncțional a fost realizat cu bani prin proiectul Culture Green ce a fost realizat în parteneriat cu un oraș din Bulgaria. Potrivit edilului, Nicușor Rada, acest proiect a obținut o finanțare de de 886.000 de euro , bani cu care a fost reabilitată o fostă școală.
Reabilitarea a fost totală, iar de anul trecut aici au loc activități cultural-artistice.
”Această reabilitare a fost făcută la solicitarea cetățenilor, în trecut, desfășurându-se o activitate școală, scăzând numărul de elevi la Piatra-Olt, au fost repartizați la liceu. Aici rămăsese practic o ruină. Această construcție a fost consolidată din temelii, au fost refăcute fundațiile, a fost făcută o anvelopare, a fost schimbată tâmplăria, pentru stabilirea unei condiții optime de temperatură”, a declarat edilul.
Totodată, reprezentanții Interreg au prezentat și noile axe de finanțare, pe lângă proiectele realizate anul acesta.










