Polițiștii olteni, acțiune în sistem ”RELEU” pe DN 6

Îți recomandăm

La începutul săptămânii, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au organizat și desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și a vizibilității elementului polițienesc, pe DN 6, în județul Olt, în sistem „RELEU”.

Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române, s-a derulat pe DN 6 în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș.

Scopul principal al acțiunii l-a reprezentat reducerea riscului rutier, impunerea respectării regimului legal de viteză și încurajarea adoptării unei conduite preventive în trafic.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, dintre care 37 pentru depășirea vitezei legale. Ca măsuri complementare, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare, până la remedierea neregulilor identificate.

Totodată, au fost efectuate 31 de testări privind consumul de alcool la volan și au fost verificate 42 de autovehicule împreună cu specialiștii RAR Olt.

”Recomandăm tuturor conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să respecte limitele legale de viteză. Respectarea vitezei legale poate face diferența între viață și moarte”, au anunțat reprezentanții IPJ Olt

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Succes pentru elevii români la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026: trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare

Elevii români au obţinut trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img