Alexandru Stănescu: „Producătorii români pot să susțină necesarul de produse agroalimentare”
Președintele Comisiei de Agricultură din cadrul Camerei Deputaților, Alexandru Stănescu, consideră că producătorii români pot să susțină necesarul de produse agroalimentare.
„Producătorii români pot să susțină necesarul de produse agroalimentare, însă este imperios necesar ca Guvernul să sprijine modificarea Codului Fiscal – Legea 227/2015, în sensul acordării unor facilități fiscale producătorilor agricoli şi celor din industriile afectate de pandemie. Mă refer aici la derogarea termenului de plată pentru impozitul pe profit aferent anului 2019, până la sfârșitul lui iulie 2020. De asemenea, o astfel de măsură poate fi luată şi cazul impozitului pe veniturile din salarii, a asigurării sociale aferente veniturilor din salarii, precum şi a contribuției pentru asigurările din sănătate.” a declarat politicianul oltean.

