Autoritățile au decis reluarea Programului Rabla pentru persoane fizice, dar se schimbă criteriile de eligibilitate

rabla
rabla

Diana Buzoianu, cea care este ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a transmis, miercuri, că Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei.

Iniţial, reprezentanții pieței auto sperau ca cele 610 milioane de lei, cât era bugetul alocat pentru persoanele fizice, să revigoreze vânzările în a doua parte a anului.

Valoarea voucherelor, ajustată

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat un mesaj în care confirmă spusele ministrului Mediului privind ajustarea valorii voucherelor pentru Programul Rabla.

„Programul Rabla Auto a fost și rămâne un pilon important al politicilor de mediu din România. Am promovat păstrarea programului și salut decizia de a continua această inițiativă într-un format adaptat realităților economice actuale. Este un semnal clar că sprijinim atât cetățenii care doresc să își achiziționeze autoturisme noi, cât și susținerea industriei auto românească.

Deși cuantumul voucherelor va fi ajustat, obiectivul principal rămâne reducerea emisiilor din transport și descurajarea importurilor de vehicule poluante. Continuarea acestui program este o decizie responsabilă și necesară pentru un viitor mai curat„, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Cum se schimbă Programul Rabla 2025

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a lăsat de înţeles că valoarea voucherelor va scădea şi că, de asemenea, aceste tichete de la programul Rabla 2025 vor fi oferite şi în funcţie de veniturile „candidaţilor”.

„Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice. În ultimele zile am primit sute de întrebări și am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele.

Evident, vor fi probabil discuții inclusiv legate de vouchere, pentru că este o diferență foarte mare de exemplu pentru o mașină plug-in sau pentru o mașină termică și o mașină electrică, de la 10.000 la 37.000 de lei, ori noi suntem într-o situație economică destul de dificilă în care dorim să ajutăm oamenii care au cu adevărat nevoie de astfel de ajutoare.

Persoane care își permit mașini de zeci de mii de euro, nu mai avem posibilitatea anul acesta să oferim vouchere de 37.000 de lei, ele vor scădea, dar e o veste bună, că reușim să salvăm parte din program”, a mai spus Diana Buzoianu.

Sursă: bugetul.ro

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura