Când începe anul școlar 2025, de fapt. Ministrul Educației a anunțat data exactă!

După ce începutul anului școlar 2025-2026 a fost pe punctul de a fi amânat din cauza nemulțumirilor profesorilor din învățământ – care au anunțat că vor intra în grevă chiar în prima zi de școală, Ministerul Educației a clarificat situația  anunțat când vor reveni elevii la ore. 

În urmă cu doar câteva zile, sindicaliștii din Educației au amenințat că vor intra în grevă generală pe data de 8 septembrie, în ziua în care elevii ar fi urmat să se întoarcă la cursurile din noul an școlar. Liderii sindicaliștilor au cerut demisia lui Daniel David, ministrul Educației și anularea măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan în domeniul educației.

„Am transmis și primului ministru următorul lucru. Dă impresia că ascultă, dar în realitate nu vrea să audă nimic din ceea ce transmite sistemul către Guvernul României”;

„Ministrul Educației a fost chiar impertinent. A spus că profesorii spun prostii. Prostii spune dumnealui când a construit textele acestor legi”;

„Pe 8 septembrie nu va începe școala, toți slujitorii școlii vor ieși în stradă și vor protesta asupra acestui ministru și acestui guvern care nu ține cont de nevoile învățământului românesc”, au transmis sindicaliștii.

Module de cursuri și vacanțele elevilor în anul școlar 2025-2026

Ministrul Educației a transmis că este în căutarea unor soluții, iar că demisia lui din funcție nu ar soluționa problema burselor sau a salariilor. Profesorii sunt nemulțumiți și de faptul că norma săptămânală a fost extinsă cu două, chiar și patru ore pe săptămână

În urma tensiunilor, cu doar câteva săptămâni înainte de data oficială de deschidere a cursurilor, incertitudinea privind data la care elevii se întorc la cursuri a fost spulberată.

Potrivit Ministrului Educației, Daniel David, școala va începe pe data de 8 septembrie 2025 și se va încheia în data de 19 iunie 2026, conform calendarului obișnuit, iar structura anului școlar include două semestre.

  • Modul 1 –  8 septembrie 2025 – 24 octombrie 2025
  • Modul 2 – 3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025
  • Modul 3 – 8 ianuarie 2025 – 6, 13 sau 20 februarie 2026
  • Modul 4 – 16 februarie, 23 februarie sau 2 martie 2026 – 3 aprilie 2026
  • Modul 5 – 15 aprilie 2026 – 19 iunie 2026

În anul școlar 2025-2026, elevii vor avea parte de 5 vacanțe, după cum urmează:

  1. 25 octombrie 2025 – 2 noiembrie 2025
  2. 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
  3. 9 februarie – 1 martie 2025
  4. 4 aprilie 2026 – 14 aprilie 2026
  5. 20 iunie 2026 – 6 septembrie 2026

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura