George Simion cere referendum: ‘Românii trebuie întrebați dacă sunt de acord cu aceste cheltuieli’

George Simion consideră că românii ar trebui să-și exprime opinia în legătură cu banii alocați pentru înarmare, dar și pentru sprijinirea altor state. Liderul AUR a vorbit și despre o perspectivă a unei Europe Estice, cu doi conducători suveraniști în România și Polonia și susține că acest lucru ar fi facilitat încheierea unui acord de pace mai rapid în cazul războiului din Ucraina.
„Cu un președinte al României care s-ar fi numit George Simion, cu un președinte al Poloniei, Carol Navroțki, Estul Europei ar fi reprezentat un motiv în plus pentru a face pace în Ucraina. Tot la pace se va ajunge, mai devreme sau mai târziu. Momentul în care se va atinge un acord de pace cred că favorizează doar salvarea de vieți umane, dacă este mai devreme și salvează populația României și a statelor din jur de un efort financiar pe care nu și l-au asumat.”, a spus Simion în cadrul emisiunii lui Marius Tucă.
Liderul AUR mai spune că într-o democrație ar fi trebuit organizat un referendum cu privire la acordarea fondurilor cu scopul ajutorării statelor vecine.
„Eu cred că românii trebuie consultați printr-un referendum cu privire la oportunitatea acestor cheltuieli, care nu sunt publice. După interpelarea senatorului nostru de la AUR, Virgil Vlăescu, am putut afla că România a cheltuit până acum 700 de milioane de euro cu refugiații ucraineni. Acest referendum s-ar face într-o țară democratică, în care părerea cetățenilor chiar ar conta, așa cum am văzut în perioada loviturii de stat din decembrie 2000. Pe 24/05/2025 nu trăim într-o democrație.”
„Lucrurile ar sta cu totul diferit dacă AUR ar reprezenta 40% din Parlament”
Simion mai spune că sistemul politic este acaparat de 35 de ani de aceleași forțe.
„Lucrurile ar sta cu totul diferit dacă AUR ar reprezenta 40% din Parlament. Momentan reprezentăm 20%. Lumea la votul din 1 decembrie 2024 a fost dusă, sedusă, de diferite alte idei. Nu am avut un scor mai mare. Unul din cinci români au votat cu AUR. Dacă votau doi din cinci români cu AUR pe 1 decembrie, cu siguranță nu treceau românii prin aceste chinuri batjocoritoare pentru categorii sociale întregi, de la profesori la pensionari. În momentul în care ai tot sistemul care a capturat puterea de 35 de ani în cazul României și toate partidele se unesc împotriva ta, nu poți face multe lucruri, mai ales când ești într-o țară în care alegerile nu sunt recunoscute dacă nu ies candidații acelor partide.”, a mai spus liderul AUR.
Sursă: stiripesurse.ro
