Luna Cititului Împreună, la Biblioteca ”Ion Minulescu”

Biblioteca Județeană Olt ”Ion Minulescu” lansează Luna Cititului Împreună.În fiecare an, în prima zi de miercuri din luna februarie celebrăm Ziua Internațională a Cititului Împreună

Evenimentul, ajuns, anul acesta, la cea de-a IV-a ediție, se adresează tuturor partenerilor educaționali ai bibliotecii și se va desfășura direct în mediul academic al copiilor, adică în grădinițe și în școli, pe toată perioada lunii februarie.

”Prin urmare, colegele bibliotecare vor organiza ateliere de lectură în sălile de clasă pentru a facilita accesul copiilor la această acțiune extrem de importantă pentru dezvoltarea lor intelectuală armonioasă

Ziua Internațională a Cititului Împreună, marcată an de an, la început de februarie, devine, și anul acesta, Luna Cititului Împreună! Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment care mobilizează întreaga lume academică de la cadre didactice și bibliotecari, în sensul cititului cu voce tare”, anunță reprezentanții instițuei de cultură

Inițiată în 2010 de LitWorld, o organizație non-profit cu sediul în New York, această zi nu este dedicată doar lecturii, ci și artei de a citi cu voce tare. Scopul acestei zile este apropierea copiilor și comunităților prin puterea poveștilor și susținerea alfabetizării.

Din momentul lansării, Ziua Internațională a Cititului Împreună a evoluat într-o mișcare globală de milioane de cititori, scriitori și ascultători, reuniți pentru a onora bucuria și puterea lecturii în dezvoltarea fiecăruia. Copiii și adulții sunt încurajați să ia o carte, să găsească un public și să citească cu voce tare. Ziua Internațională a Cititului Împreună este celebrată în peste 170 de țări.

În țara noastră, marcarea acestei zile se datorează proiectului „Citim Împreună România”, înființat de Brandi Anderson Bates, o americancă stabilită la Lupeni, care a fondat Biblioteca „Din loc în loc”.

Poveștile au fost transmise din generație în generație chiar înainte ca scrisul să fie inventat. Formele orale de povestire au fost cea mai timpurie modalitate de a păstra cunoștințele umane, înțelegerea și creativitatea. Ziua Internațională a Cititului Împreună ne ajută să readucem această tradiţie prin lectură, promovând, în același timp, alfabetizarea.

Peste tot în lume, de Ziua Internațională a Cititului Împreună sunt organizate lecturi publice în biblioteci, școli, librării sau muzee. Dar lectura împreună poate fi sărbătorită și acasă, în familie, alături de părinţi, bunici, fraţi, surori.

Studiile arată că citirea cu voce tare are un rol foarte important în dezvoltarea copiilor. Printre beneficiile cititului se numără dezvoltarea creativității, a empatiei și a gândirii critice. De asemenea, cei care citesc sunt capabili să comunice mai bine, atât verbal, cât și în scris.