Noile calități pe care le caută angajatorii în CV-urile candidaților. Vor fi mai importante decât diploma universitară


Diploma universitară, chiar dacă provine de la o facultate de top, s-ar putea să devină mai puțin importantă pe piața muncii, în detrimentul a patru calități pe care le caută în prezent angajatorii, spune CEO-ul LinkedIn, Ryan Roslansky.
Pe primul loc este abilitatea de a folosi inteligența artificială, în condițiile în care tot mai multe companii o încorporează în activitatea lor, spune Roslansky. „Cred că schimbarea mentalității este probabil cel mai interesant lucru, deoarece bănuiala mea este că viitorul pe piața muncii nu mai aparține oamenilor care au cele mai sofisticate diplome sau au mers la cele mai bune facultăți, ci oamenilor care sunt adaptabili, vizionari, pregătiți să învețe și pregătiți să adopte aceste instrumente. Piața muncii se deschide într-un mod pe care nu cred că l-am mai văzut până acum”, a spus el, potrivit Business Insider. Competența în domeniul inteligenței artificiale a devenit noua abilitate pe care recrutorii o caută într-un CV.
Un sondaj realizat de Microsoft în 2024 arată că 71% dintre oamenii de afaceri ar alege candidatul mai puțin experimentat, cu competențe de inteligență artificială, în detrimentul candidatului experimentat, fără astfel de abilități. Datele LinkedIn distribuite marți în cadrul evenimentului „Ziua inteligenței artificiale la locul de muncă” al companiei au arătat că numărul posturilor vacante care necesită competențe de inteligență artificială a crescut cu aproximativ 70% față de anul precedent. Karin Kimbrough, economista-șefă a LinkedIn, a declarat la eveniment că „adaptabilitatea este noua monedă de schimb”. „Intelgența artificială se schimbă rapid. Va schimba tipul de competențe pe care ni le dorim, tipul de locuri de muncă pe care le vom avea. Va schimba direcția carierei noastre și va schimba modul în care angajatorii privesc talentele. Este puțin înfricoșător”, a spus ea. În ciuda omniprezenței AI la locul de muncă, Roslansky nu crede că aceasta îi va înlocui complet pe oameni; în schimb, oamenii care folosesc inteligența artificială îi vor înlocui pe cei care nu fac acest lucru, ceea ce înseamnă că a ști cum să vorbești cu chatboții nu va fi suficient. Abilitățile interpersonale sunt în continuare apreciate, a spus Roslansky. „Cred că, sincer, componenta umană a tuturor acestor lucruri va fi arma secretă a majorității oamenilor”, a spus el. „Așadar, empatia, comunicarea, adaptabilitatea, capacitatea de a purta pur și simplu o conversație cu cineva. Nu uitați de abilitățile umane. Acestea sunt esențiale pentru a avea succes în orice încercați să faceți în viitor”, este sfatul CEO-ului LinkedIn.
sursa DIGI 24