Noua metodă de detectare a gripei: cum ar putea guma de mestecat să-ți semnaleze prezența afecțiunii


Gripa este mult mai decât o simplă răceală – este una dintre cele mai periculoase afecțiuni respiratorii din lume, care cauzează circa jumătate de milion de decese în fiecare an, relatează Technology Networks.
O echipă de cercetători condusă de profesorul Lorenz Meinel de la Universitatea din Würzburg a dezvoltat tehnologia care stă la baza unui nou test de autodiagnosticare a gripei. Articolul a fost publicat recent în revista ACS Central Science. Conform noii metode, diagnosticarea gripei ar putea deveni mai rapidă, mai ieftină și mai ușoară în viitor. Orice persoană ar putea să recurgă la această metodă oricând și oriunde, de pildă sub forma unei gumă de mestecat sau a unei acadele care reacționează la virusurile gripale din saliva persoanelor infectate și eliberează o aromă. În cazul celor neinfectați, însă, nu s-ar întâmpla nimic.
„Această strategie deschide noi posibilități pentru depistarea precoce și controlul gripei la nivel mondial”, a declarat Lorenz Meinel, care conduce Catedra de Formulare și Administrare a Medicamentelor de la Universitatea din Würzburg. Astfel, cercetătorii au dezvoltat un senzor molecular care eliberează timol – prezent în cimbru – în prezența virusului gripal. Senzorul se bazează pe o glicoproteină prezentă în virusul gripal, cunoscută drept neuraminidază, care este litera „N” din H1N1. „În loc să ne bazăm pe proceduri de testare costisitoare și complicate, folosim sistemul senzorial natural al omului – gustul – ca instrument pentru detectarea precoce a infecțiilor”, a mai adăugat Lorenz Meinel. Principiul este flexibil: atât aroma, cât și componenta de recunoaștere pot fi adaptate. De exemplu, produsul poate avea arome dulci, amare sau sărate – chiar și arome potrivite pentru copii. De asemenea, poate fi adaptat pentru diferiți agenți patogeni. „Pentru alte infecții, de exemplu, componenta zaharică specifică virusului ar putea fi înlocuită cu o peptidă specifică bacteriilor. Funcționalitatea de bază ar rămâne aceeași”, explică Lorenz Meinel. Metoda deschide astfel noi posibilități pentru diagnosticarea ușoară a infecțiilor virale și bacteriene – de la gripă până la agenți patogeni viitori care nu sunt încă cunoscuți astăzi. Cercetătorii lucrează acum la integrarea senzorilor în gumă de mestecat sau acadele și la adaptarea sistemului de diagnosticare pentru producția în serie.
sursa digi24