Polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, campanie în stațiile de autobuz


Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și Primăria Municipiului Slatina, au desfășurat, marți, 14 octombrie, în contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, o activitate de educație pentru promovarea integrității adresată cetățenilor aflați atât în stațiile de autobuz, cât și în mijloacele de transport public local, din municipiul Slatina, județul Olt.
Cu această ocazie, călătorilor le-a fost prezentat scopul Campaniei “E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, respectiv creșterea gradului de conștientizare asupra fenomenului corupției și descurajarea practicilor de dare și luare de mită, subliniind consecințele legale și sociale grave ale acestor fapte.
De asemenea, în cadrul activității, au mai fost prezentate faptele de corupție, modalitățile de sesizare a acestora, dar și aspecte referitoare la competența Direcției Generale Anticorupție.
Totodată, persoanelor prezente le-au fost înmânate materiale preventive specifice campaniei, prin intermediul cărora a fost popularizat și sistemul telefonic Call-center Anticorupţie – 0800.806.806, împreună cu recomandarea de a accesa site-ul Direcției Generale anticorupție, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.