Consumatorii își pot procura și anul acesta carne de tineret ovin și caprin din obiectivele înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor din județul Olt, respectiv din carmangerii, măcelării, supermarketuri, magazine alimentare. De asemenea, ca urmare a solicitărilor transmise de Primăriile Balș și Osica de Sus, se vor organiza centre amenajate temporar de sacrificare a mieilor și iezilor.
Cele două centre din județul Olt sunt următoarele:
– Târgului Săptămânal Osica de Sus, care își va desfășura activitatea în perioada 5-11 aprilie
– Piaţa Agroalimentară Balș, care își va desfășura activitatea în perioada 9 – 11 aprilie 2026.
„Recomandăm consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare specifice acestei perioade, numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care sunt supuse controalelor sanitare veterinare, pentru a preîntâmpina apariţia îmbolnăvirilor”, transmite DSVSA Olt.










