Polițiștii olteni au intervenit la aproape 150 de evenimente sesizate prin 112

În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 167 de solicitări, dintre acestea 140 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 110.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 21 permise de conducere, dintre acestea 10 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 7 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 4 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 9 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 9 infracțiuni la regimul rutier.

În cadrul activităților, la data de 6 iulie a.c., în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Poliție orașului Balș, au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, din orașul Balș, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Buzău.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

Ulterior la data de 6 iulie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava au oprit pentru control, pe strada Piteștiului, în comuna Tufeni, un autoturism condus de către un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată.

Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea in circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

De asemenea, la data de 6 iulie a.c., în jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au oprit pentru control, pe strada Vornicul Ureche, din municipiul Caracal, un autoturism condus de către un bărbat de 52 de ani, din municipiul Slatina.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura