Pompieri olteni – premiați la Competiția națională „Cel mai puternic pompier”

Competiția națională „Cel mai puternic pompier”, desfășurată între 29 iulie și 1 august la Brașov, a adus în prim-plan forța, rezistența și determinarea pompierilor români. Pe lista performerilor care au fost premiați se numără pompierii olteni Bărcan Sandu, Bălă Mihai, Mitrache Marius și Pană Cătălin.

Evenimentul, găzduit într-un poligon special amenajat la Coresi Shopping Resort, a reunit 75 de salvatori din 23 de județe, care și-au testat limitele fizice și mentale într-una dintre cele mai solicitante competiții dedicate personalului operativ din cadrul IGSU.

”Antrenament, forță și rezistență – acestea au fost cuvintele care au definit competiția desfășurată la Brașov, unde 75 de pompieri din 23 de județe și-au testat limitele în cadrul evenimentului „Cel mai puternic pompier”. Însă dincolo de performanță fizică, evenimentul a fost și despre fair-play, spirit de echipă și socializare între oameni uniți de aceeași misiune: salvarea de vieți.

Acești oameni excepționali nu au concurat doar pentru titlu. Ei au urcat pe podium după ce și-au depășit limitele, într-un test de anduranță care a reflectat perfect realitatea din teren: echipamente grele, aer comprimat în spate și presiunea cronometrului — exact ca într-o intervenție.

Probele individuale și pe echipe au fost parcurse cu ambiție, disciplină și o motivație de neclintit. Însă dincolo de efortul fizic, competiția a fost și despre respect, camaraderie și fair-play”, a anunțat ISU Brașov

Rezultatele au fost pe măsura efortului: Categoria 18–29 ani: Plt. maj. Popa Ioan – ISU Alba

Cinci ani consecutiv titlul de „Cel mai puternic pompier din România” – o performanță remarcabilă! Sold. Bunduc Tudorel – ISU Botoșani, Plt. Gâțeiu Marius – ISU Brașov

Categoria 30–39 ani: Plt. Pătrașcu Răducu – ISU Brașov, Plt. adj. Bozsitz Claudiu – ISU Arad, Plt. maj. Bălușescu Andrei – ISU Neamț.

Categoria 40–44 ani: Plt. adj. Vrabie Raul – ISU Brașov. Plt. adj. Boldizsár Istvan – ISU Harghita Plt. adj. Bălă Mihai – ISU Olt

Categoria +45 ani: Plt. adj. Silló Barna – ISU Harghita Plt. adj. Taizs Zoltán – ISU Brașov Plt. adj. Tamás Lóránd – ISU Mureș

Clasament pe echipe: ISU Brașov 2(Plt. adj. Taizs Zoltán, Plt. adj. Vrabie Raul, Plt. Popescu Constantin) ISU Brașov 1(Plt. adj. Durnă Valentin, Plt. Pătrașcu Răducu, Plt. Gâțeiu Marius) ISU Cluj(Plt. adj. Crișan Petru, Sg. maj. Nasui Samuel, Plt. adj. Cojocaru Laurențiu)

Un moment aparte a fost acordarea unei diplome de excelență pentru Plt. adj. șef Barcan Viorel (ISU Olt), cel mai experimentat concurent al ediției, în vârstă de 53 de ani – o prezență care inspiră respect și admirație.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura