Prețuri carburanți. Cât plătesc azi, 4 octombrie, șoferii cu mașini pe benzină și motorină

pompa de carburanti
pompa de carburanti

Sâmbătă, 4 octombrie, șoferii din București au găsit la stațiile Petrom prețuri mai mici la carburanți, după ce liderul pieței din România a operat a doua reducere din luna octombrie, coborând cu 4 bani pe litru atât benzina, cât și motorina.

Preț carburanți, sâmbătă 4 octombrie

Petrom, principalul jucător pe piața carburanților din România, a anunțat o nouă ajustare în jos a prețurilor la benzină și motorină, marcând a doua reducere din luna octombrie. De această dată, scăderea este de 4 bani pe litru.

În București, prețul benzinei standard la stațiile Petrom variază acum între 7,40 și 7,46 lei pe litru, în timp ce motorina standard se situează între 7,61 și 7,66 lei pe litru, conform datelor furnizate de peco-online.

Sâmbătă, 4 octombrie, la stația Petrom din Vitan, un litru de benzină standard se vinde cu 7,45 lei, iar motorina standard cu 7,65 lei.

Cum s-au schimbat prețurile carburanților în prima lună de toamnă?

Ultima ajustare a prețurilor înainte de această scădere a fost efectuată de Petrom luni, 1 octombrie, când costul unui litru de benzină și al motorinei a fost redus cu 5 bani.

Săptămâna trecută, vineri, 26 septembrie, Petrom a majorat prețul carburanților, cu 3 bani pe litru atât pentru benzină, cât și pentru motorină.

Pe 23 septembrie, marți, Petrom a operat prima scădere a prețurilor din această lună, după ce anterior anunțase patru majorări succesive. Benzina și motorina standard au devenit astfel mai ieftine cu câte 4 bani pe litru. Conform Monitorul Prețurilor, reducerea a fost implementată în unele stații Petrom începând de luni după-amiază.

Pe parcursul lunii septembrie, Petrom a ajustat în creștere tarifele carburanților de trei ori: pe 4, 10 și 17 ale lunii. În fiecare dintre aceste zile, un litru de benzină și unul de motorină standard au devenit mai scumpe cu câte 4 bani.

Marți, 2 septembrie 2025, Petrom a majorat prețul benzinei cu 4 bani pe litru, în timp ce prețul motorinei a rămas nemodificat.

Acciza pentru combustibil a fost majorată la 10% pe 1 august

Pe 1 august, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o creștere considerabilă, influențată de majorarea accizelor cu 10% și de trecerea TVA de la 19% la 21%.

Potrivit Monitorul Prețurilor, la stația Petrom din Vitan, noile tarife afișate vineri, 1 august, la scurt timp după miezul nopții, erau de 7,37 lei pe litru pentru benzina standard și 7,81 lei pe litru pentru motorina standard.

Conform e-nergia, la începutul anului viitor, prețurile carburanților vor înregistra o nouă creștere importantă. Începând cu 1 ianuarie 2026, accizele vor fi din nou majorate, ceea ce va duce la o scumpire de 34 de bani pe litru pentru benzină și de 30 de bani pe litru pentru motorină.

Sursă: capital.ro

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura