Primarul Mario De Mezzo – vocea României la Smart City Expo World Congress 2025, Barcelona

Pentru prima dată, municipiul Slatina este reprezentat la cel mai important eveniment global dedicat orașelor moderne și sustenabile – Smart City Expo World Congress, care va avea loc între 4 și 6 noiembrie 2025, la Barcelona.
Primarul Mario De Mezzo va urca pe scena congresului în calitate de speaker, alături de lideri și experți din întreaga lume, pentru a prezenta viziunea Slatinei asupra dezvoltării urbane inteligente, digitale și orientate către cetățean.
Primarul Municipiului Slatina va participa la trei paneluri internaționale de prestigiu, alături de nume sonore din administrația globală, mediul academic și sectorul tehnologic:
1. Urban Impact Lab – The Urgency Edition
Tema: Impactul urban și urgența transformării sustenabile a orașelor
Participanți: Jane Castor (Primar, Tampa), Steven Reed (Primar, Montgomery), Monica Lucarelli (Viceprimar, Roma), John Paul Farmer (fost consilier pe inovație al președintelui Barack Obama)
2. GovTech Strategies to Turn Bureaucracy into Efficiency
Tema: Cum pot tehnologiile digitale transforma administrațiile publice în organizații mai agile și eficiente
Participanți: Fernando de Pablo Martin (Madrid), Dean Grandy (KPMG)
3. Smart Mobility Projects and Challenges in European Cities
Tema: Proiecte de mobilitate inteligentă și provocările orașelor europene
Participanți: Daniel Mazur (Praga), Daniela Alexieva (Burgas)
Prin această participare, Mario De Mezzo nu doar promovează Slatina ca oraș modern și inovator, ci și aduce România în centrul discuțiilor despre viitorul urbanismului global.
