S-au aflat măsurile fiscale dure pe care Guvernul vrea să le introducă în pachetul 2

Membrii Guvernului au pus ochii pe banii pe care îi produce mediul privat, iar unele decizii dure la adresa antreprenorilor vor fi cuprinse în pachetul 2 de măsuri fiscale.

PSD vine cu propuneri în pachetul 2 de măsuri, precum suprataxarea capitalului şi a marilor averi, dar şi reglementări privind înstrăinarea profitului.

Cele mai importante măsuri din pachetul 2

Așadar, pachetul 2 de măsuri fiscale ar putea conține o serie de reglementări precum triplarea impozitelor pe proprietăți de lux, dar și blocarea înstrăinării profiturilor de către corporațiile multinaționale.

”Noi avem lucruri pe care vrem să le corectăm din pachetul 1, aşa cum am mai anunţat, cele legate de veterani, cele legate de tinerile mame, cele legate de deţinuţii politici, ca să dau un exemplu. Dar avem propuneri pentru pachetul 2, pe zona de fiscalitate, la care ţinem foarte mult şi aceste propuneri vor fi înaintate către Ministerul Finanţelor şi vom avea discuţii”, a anunţat preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a continuat:

”Partidul Social-Democrat doreşte o taxare mai mare a capitalului şi a marilor averi, pentru a echilibra povara fiscală, care astăzi este pusă majoritar pe cei săraci şi pe cei cu venituri medii, şi, de asemenea, povara este pusă pe companiile care îşi plătesc la timp impozitele, spre deosebire de celelalte companii”.

Iată și care ar fi cele mai importante posibile măsuri:

  • Blocarea înstrăinării profiturilor în cazul corporațiilor multinaționale.
  • Suprataxarea marilor averi – triplarea impozitului pe casele de peste 500.000 de euro și pe limuzinele de peste 75.000 de euro.
  • Majorarea taxării câștigurilor realizate din speculații de capital pe termen scurt.
  • Mărirea de la 10% la 16 % a impozitării pe câștigurile pe veniturile din criptomonede.
  • Descurajarea industriei jocurilor de noroc.

Sursă: bugetul.ro

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura