1 Iunie, Ziua Copilului: Dansuri, cântece, ateliere și jocuri în Parcul Tineretului

Îți recomandăm

Aaleile Parcului Tineretului au fost invadate de zeci de copii care au vrut să se bucure de ziua lor.

Peste 40 de ateliere:
-Pictat și modelat baloane, Face painting, Improvizații teatru, Pictură diversificată, Olărit și roata olarului, Interpretare muzicală, Realitate virtuală, Lupte medievale, Tir cu arcul, Baloane zburătoare, Jonglerii și picioroange, Reciclare creativă, Demonstrații și acrobații cu cai, Foto corner, Piticii sclipitori, Tărâmul cu surprize, Pictorii creativi, În adâncul oceanului, Atelierul vesel, Plastelino, Tărâmul zâmbetelor strălucitoare, Lumea Fluturașilor, Joc piticot, Echipa Minionii, Robotică CNRG, Pictură pe sticlă, Dans modern, Fantezie, Jucării, Cărți pentru copii, Parada personajelor din lumea Disney. 

Edilul Emil Moț împreună cu viceprimarii Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, subprefectul județului Cosmin Floreanu, șefi ai mai multor direcții din cadrul Primăriei Slatina, dar și directori de instituții publice oltene, au fost alături de cei mici la evenimentul dedicat lor.

„Este o tradiție pe care noi, la Primăria municipiului Slatina, am început-o de mulți ani de zile și avem de gând să o păstrăm. Mă bucur foarte mult, atât copiii, cât și părinții și bunicii, au acceptat invitația noastră, să vină aici în Parcul Tineretului, să se simtă bine, să se distreze și să se bucure de această zi minunată. Într-adevăr, este o zi frumoasă, soarele este cu noi, este cald. Dumnezeu s-a aplecat asupra copiilor și după cum arată vremea sunt convins că a ținut în primul rând cu cei mici. Le spun ‘La mulți ani, dragii mei copilași!’. Până la ora 14:00 sunt manifestări în Parcul Tineretului, avem foarte multe surprize. Dragi copii de peste tot, din toată lumea, vă urez sincer ‘La mulți ani!’, a declarat primarul Emil Moț.

Organizatorii le-au oferit celor prezenți o frumoasă paradă a personajelor de desene animate Disney Totodată au lansat în aer sute de baloane spre cer.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

George Simion spune că PSD a inventat o criză guvernamentală pentru a vinde companiile cheie ale statului

Liderul AUR, George Simion, susține că PSD nu intenționează să iasă de la guvernare sau să depună o moțiune de cenzură împotriva...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img