3 ani de activități cu scop educațional, la Școala din Brastavățu

Timp de trei ani, în Școala Gimnazială din Brastavățu s-a desfășurat prin PNRAS – Programul de prevenire al abandonului școlar. Părinții și dascălii au făcut front comun pentru elevi.
Valoarea proiectului se ridică la suma de 691.600 RON și a implicat , în primă fază, dotarea a 3 săli de clasă cu echipamente de ultimă generație: 3 display-uri interactive Samsung Flip de 75 inch, 3 suporturi mobile, 3 camere de videoconferință Logitech, 3 multifuncționale laser monocrom Xerox, 3 sisteme boxe Serioux, 3 scanere documente portabile, 1 încărcător mobil laptop și 18 laptopuri ,o imprimantă multifuncțională color format A3/A4 , licențe Google, Microsoft și asistență tehnică. Obiectivul proiectului a fost acela de a crește rata de promovabilitate la Evaluarea Națională , precum și rata abandonului școlar cu 1% până în 2025, prin implicarea a 26 de elevi aparținând grupurilor vulnerabile și a părinților acestora într-un program de educație remedială și programe extrașcolare menite să le crească motivația pentru învățare. Proiectul a vizat un grup țintă direct format din 137 de elevi din ciclul gimnazial, 11 cadre didactice, 2 cadre didactice auxiliare și 28 de părinți.
Incluse în program au fost și diferite activități recreativ-educative, excursii și o tabără care a marcat și finalizarea proiectului. Pentru zeci de elevi vacanța aceasta a însemnat amintiri frumoase din Brașov. „Acest proiect a fost conceput cu viziunea de a adresa și a ameliora provocările educaționale cu care se confruntă școala noastră, stabilind trei obiective strategice clare. Proiectul nostru a implementat un set de activități integrate, concepute pentru a adresa cauzele profunde ale abandonului școlar și pentru a crea un mediu educațional mai stimulant. Aș dori să detaliez în mod special Activitatea 1 – Activități pedagogice și de sprijin, care este centrală în eforturile noastre de reducere a abandonului școlar. Am organizat ore de pregătire suplimentară pentru 26 de elevi din grupul țintă. Scopul principal al acestor ore este îmbunătățirea rezultatelor școlare și creșterea procentului de promovare la Evaluarea Națională. Au fost implicați în activități, alături de elevi și cadrele didactice și părinții. A fost o implicare activă a celor trei actori educaționali. Pe lângă cele 170 de ore petrecute în laboratoare, au fost adăugate activități și acțiuni de prevenire, incluzând screening-ul și înregistrarea copiilor în risc în Observatorul Școlii, precum și activități pentru dezvoltarea unui climat școlar pozitiv și incluziv, cu accent pe combaterea violenței, anti-bullying și prevenirea consumului de droguri”, a declarat directorul unității școlare, Florina Rădoi, manager de Proiect.
Acest proiect este munca în echipă a cadrelor didactice care au un scop comun, educația copiilor din comunitate. „Pentru a asigura o implementare eficientă și transparentă, echipa de management a proiectului, coordonată de mine, are următoarea structură: Manager de Proiect și Reprezentant Legal: Rădoi Florina Felicia. Sunt responsabilă de planificarea, organizarea, coordonarea și verificarea activităților proiectului, de comunicarea cu Inspectoratul Școlar Olt, Ministerul Educației și partenerii, precum și de asigurarea vizibilității și transparenței proiectului. Contabil, Dima Fănică, s-a asigurat de managementul financiar al proiectului, de înregistrarea cheltuielilor conform legislației în vigoare și de elaborarea rapoartelor financiare. Responsabil Monitorizare și Evaluare MATE – Nica Cristina, coordonatoarea implementării procedurilor, responsabilă cu monitorizarea și propunerea de măsuri de remediere, precum și cu elaborarea planului de comunicare. Responsabil Achiziții- Dobre Liliana, responsabilă pentru întocmirea documentelor aferente achizițiilor publice, urmărirea derulării contractelor și evaluarea ofertelor. Această echipă dedicată lucrează în strânsă colaborare pentru a îndeplini toate obiectivele proiectului, având un impact pozitiv asupra educației și bunăstării elevilor din Școala Gimnazială Brastavățu. Suntem angajați să asigurăm sustenabilitatea rezultatelor obținute și după încheierea finanțării, pentru a continua să oferim un mediu de învățare incluziv și performant”, a subliniat directorul școlii.
