Domeniul asistenței sociale, un domeniu esențial pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile și pentru funcționarea unor servicii sociale sigure și moderne, beneficiază anul acesta de investiții în valoare de 9,8 milioane de euro din bugetul Consiliului Județean Olt. De asemenea, fondurile europene, prin Programul Operațional Regional, completează bugetul și susține investițiile aflate deja într-un stadiu fizic avansat al lucrărilor.
Este un buget important, care se traduce în lucrări și investiții dedicate beneficiarilor din centrele sociale din județ, condițiilor oferite acestora și siguranței infrastructurii sociale.
Principalele investiții finanțate în 2026:
-Lucrări de construire și intervenție pentru conformarea la securitate la incendiu – CIA Șopârlița;
-Restaurare și modernizare Corp C1 – Centrul de Abilitare și Reabilitare Cezieni;
-Reabilitare termică la Complex Servicii „Sf. Ștefan” Slatina și Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Slatina;
– Reabilitare termică pentru Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Caracal și Centrul de Abilitare și Reabilitare Caracal;
– Reabilitare termică pentru Complexul Servicii Persoane Adulte Corabia;
– Reabilitare termică pentru Complexul Servicii „Sf. Elena” Corabia;
-Lucrări pentru conformarea la securitate la incendiu – CSPA Slatina;
– Achiziția de dotări și echipamente necesare pentru unitățile din cadrul D.G.A.S.P.C. Olt.










