Un bătrân din Slatina a fost ajutat să ajungă acasă, de jandarmi

Îți recomandăm

În cursul nopții de 30.01.2026, în jurul orei 00:10, un echipaj al Jandarmeriei Olt aflat în misiune de patrulare pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina a observat un bărbat aflat într-o stare vizibilă de dezorientare. La momentul abordării, acesta a declarat că nu cunoaște locul în care se află și nu își amintește drumul către domiciliu.

În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că persoana în cauză este un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, domiciliat în municipiul Slatina. Având în vedere starea acestuia și riscurile asociate, echipajul l-a însoțit în siguranță până la locuință, unde a fost contactat un membru al familiei. Acesta a precizat că persoana are probleme de memorie și că plecase de acasă de mai multe ore.

Jandarmii olteni acordă o atenție deosebită situațiilor care implică persoane vulnerabile și reamintește cetățenilor importanța solicitării sprijinului autorităților ori de câte ori observă persoane aflate în dificultate.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Subiecte Evaluarea Națională 2026, clasa a II-a: Elevii au susținut proba la Matematică și Explorarea mediului. Când se anunță notele

Elevii de clasa a II-a au susținut astăzi, 14 mai, proba scrisă la Matematică și Explorarea mediului, în cadrul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img