Sute de interveniții, în 72 de ore, pentru polițiștii olteni

Îți recomandăm

În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 143 de solicitări, dintre acestea 95 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate peste 318 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 84.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 16 permise de conducere, dintre care 8 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 1 pentru conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise, iar 7 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 8 infracțiuni la regimul rutier.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina termină sezonul 2025-2026 pe locul ȘASE în clasament

După 22 de meciuri disputate în noul sezon al Ligii Florilor, echipa de handbal CSM Slatina se poziționează pe locul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img