Emil Albotă, oficial prefect al județului Olt

Îți recomandăm

Emil Albotă a depus jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Olt, în cadrul unei videoconferințe organizate cu reprezentanții Guvernului de la București.

Evenimentul a avut loc în prezența colegilor din cadrul Instituției Prefectului, dar și a reprezentanților instituțiilor deconcentrate aflate în subordinea Prefecturii. La ceremonie au participat deputatul PSD de Olt, Marius Iancu, cei doi vicepreședinți ai Consiliul Județean Olt, precum și directori ai unor instituții publice din județ.

În discursul său, noul prefect a subliniat responsabilitatea pe care o presupune această funcție și obiectivele pe care și le asumă pentru perioada următoare.

„Este o onoare și o mândrie pentru mine să fiți astăzi prezenți la depunerea jurământului, un moment important al carierei mele profesionale. Preiau mandatul de prefect cu un profund sentiment de responsabilitate și de determinare. Știți bine, rolul prefectului este acela de a garanta respectarea legii și de a asigura aplicarea ei unitară pe teritoriul județului. Și acela de a asigura că politicile guvernamentale sunt implementate în județul nostru. Prioritatea mandatului meu va fi aceea de a închega, de a consolida relațiile interinstituționale pentru ca instituțiile aflate în coordonarea prefecturii să poată să reprezinte cât mai bine interesele cetățenilor. Voi asigura transparența și dialogul continuu cu autoritățile locale, cu reprezentanții societății civile, cu reprezentanții mediului economic și, bineînțeles, cu reprezentanții presei”, a declarat Emil Albotă.

Numirea sa în funcția de prefect marchează începutul unui nou mandat la conducerea Instituției Prefectului – Județul Olt, într-un context administrativ în care colaborarea interinstituțională și aplicarea coerentă a politicilor guvernamentale sunt esențiale pentru buna funcționare a administrației publice locale.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Anunț

În atenția crescătorilor de animale din comuna Ștefan cel Mare,    Primaria comunei Ștefan cel Mare ,cu sediul in localitatea...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img