„Încuratul cailor” de la Brâncoveni, tradiție dusă mai departe în ciuda vremii capricioase

Îți recomandăm

Deși ar fi trebuit să aibă loc în sâmbăta lui Sân’ Toader, vremea nefavorabilă a dat peste cap planurile organizatorilor, iar una dintre cele mai îndrăgite sărbători populare din județul Olt a fost amânată cu o lună. În cele din urmă, sâmbătă, 28 martie 2026, tradiționalul eveniment „Încuratul cailor” s-a desfășurat la Brâncoveni, pe stadionul din satul Mărgheni, ajuns la cea de-a XV-a ediție.
Chiar dacă ploaia torențială nu a lipsit nici de această dată, manifestarea a adunat peste 60 de concurenți din 13 județe ale țării, confirmând statutul de eveniment cu rezonanță națională. Participanții s-au întrecut în probele consacrate, iar publicul prezent a avut ocazia să urmărească, printre altele, spectaculoasa probă de tracțiune a bușteanului.
La eveniment au fost prezenți numeroși oficiali locali și județeni, printre care primarul comunei Brâncoveni, Ion Cheroiu, viceprimarul Marius Filip, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, prefectul de Olt, Emil Albotă, dar și parlamentari și reprezentanți ai instituțiilor publice din județ.


Organizat de Primăria și Consiliul Local Brâncoveni, în parteneriat cu Centrul Cultural Brâncoveni, Consiliul Județean Olt și Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, evenimentul a inclus o serie de momente tradiționale și competiționale: parada cailor prin satul Mărgheni, concursuri de echitație, frumusețe cabalină și trăsuri, precum și probe de tracțiune simplă și dublă. La începutul sărbătorii, conform obiceiului, preoții din comună au oficiat botezul armăsarilor.


În paralel cu întrecerile hipice, pe scena amenajată pe stadion au avut loc momente artistice susținute de Ansamblul Folcloric „Mugurașii Brâncovenilor” și Ansamblul „Doina Oltului”. De asemenea, au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie și elevul cu cea mai mare medie la Evaluarea Națională.
„Chiar dacă vremea nu a fost de partea noastră, ne bucurăm că numărul mare de participanți și publicul prezent confirmă că această sărbătoare a devenit una de referință la nivel național”, a declarat primarul Ion Cheroiu.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a subliniat importanța continuității acestui eveniment: „Chiar dacă ploaia ne-a pus probleme, important este că tradiția merge mai departe, iar interesul pentru acest eveniment rămâne unul ridicat.”
„Încuratul cailor” de la Brâncoveni rămâne, astfel, unul dintre cele mai apreciate evenimente cultural-artistice din județul Olt, reușind an de an să aducă împreună iubitori ai tradițiilor și ai sportului ecvestru din întreaga țară.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Siguranța școlară sub lupa autorităților: Acțiune de amploare a polițiștilor olteni în unitățile de învățământ din Drăgănești-Olt

Unitățile de învățământ din orașul Drăgănești-Olt au fost miercuri scena unei ample operațiuni preventive coordonate de Inspectoratul de Poliție...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img