Persoană arestată preventiv pentru operațiuni cu substanțe psihoactive

Îți recomandăm

O persoană în vârstă de 21 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a tânărului pe parcursul lunii martie 2026. Acesta ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de substanță psihoactivă cunoscută sub denumirea de 5F-ABD.

În data de 30 martie 2026, oamenii legii au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite și ridicate cantități de substanță vegetală impregnată cu 5F-ABD, precum și alte mijloace de probă relevante pentru cauză. În aceeași zi, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea suspectului, iar marți, 31 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt. Reprezentanții autorităților reamintesc că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, precum și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img