Nicușor Dan, prima reacție la moțiunea PSD-AUR: „Era un scenariu previzibil”

Îți recomandăm

Depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului era unul dintre scenariile așteptate, a declarat președintele Nicușor Dan, după o zi tensionată în Parlament, marcată și de votul pentru alocarea a aproximativ 9 miliarde de euro în cadrul programului SAFE. Declarațiile vin în contextul unei crize politice generate de incertitudinea privind stabilitatea guvernamentală.

„Ne așteptam la moțiune”

„Azi (n.r. marți) s-a depus o moțiune de cenzură și tot în Parlament s-au votat 9 miliarde pentru SAFE. Ne așteptam la moțiune, era un scenariu. Salutăm atitudinea pro-europeană a celor care au votat. Faptul că am avut votul de azi se datorează și discuției de luni”, a spus președintele.

Nicușor Dan a adăugat că îl respectă pe premier, pe care îl consideră „o persoană foarte serioasă”.

„Îl respect, dar am remarcat toți că avem un «split»între cele două jumătăți pro-europene și îmi păstrez echidistanța”, a subliniat șeful statului. Întrebat cât de probabil este ca PSD și AUR să formeze un guvern împreună, Nicușor Dan a precizat: „Este extrem de improbabil, cum a și declarat președintele PSD – trebuie să îl credem. Sunt oameni care sunt în funcția de lideri de partid”.

Scenariul alegerilor anticipate, „extrem de puțin probabil”

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat cât de nociv ar fi pentru România scenariul unor alegeri anticipate, în contextul actualei crize politice. Șeful statului a respins însă această ipoteză.

„Noi tot avansăm în scenarii, dar lista o aveam de la început. Acest scenariu este extrem, extrem de puțin probabil. Niciuna din crizele similare nu s-a terminat cu alegeri anticipate. Nu trebuie să luăm acest scenariu prea mult în considerare.”

Întrebat despre relația cu Partidul Social Democrat, în contextul unor informații privind o înțelegere politică între PSD și AUR, președintele a subliniat că discuția vizează exclusiv relații instituționale:

„Vorbim aici de relații instituționale, nu de relații personale. Instituțional e o evaluare pe care o fac. Au făcut un lucru bun că au votat azi programul SAFE. Evaluarea pe lunile astea e în toate direcțiile.”

În ceea ce privește direcția pro-europeană a României și riscul unor devieri politice, Nicușor Dan a făcut referire la angajamentele partidelor și la rolul său în eventuale decizii privind formarea guvernului.

„Avem declarația partidelor, niciunul dintre partidele pro-europene nu spune că vrea să facă un guvern cu forțe antioccidentale, AUR. Apoi, în acel scenariu, în care eu voi avea de numit un prim-ministru, mă voi asigura că lucrul acesta nu se întâmplă”, a precizat șeful statului. Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, într-un interviu acordat Digi24, că nu există garanții că Partidul Social Democrat (PSD) nu va recurge la acțiuni politice, inclusiv în ceea ce îl privește pe președintele României.

El a afirmat că șeful statului riscă să nu își poată pune în aplicare proiectele promise în campanie în cazul în care nu va avea o colaborare bună cu Guvernul, așa cum s-a întâmplat până în prezent.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cele 3 ingrediente esențiale ale laptelui care susțin imunitatea, combat infecțiile și îmbunătățesc somnul

Cele 3 ingrediente esențiale ale laptelui care susțin imunitatea, combat infecțiile și îmbunătățesc somnul. Laptele a fost mereu un...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img