Mario De Mezzo: „Până la 45% din buget merge către investiții”. Primarul acuză și „atacuri politice” și sabotaj în Primăria Slatina

Îți recomandăm

Primarul municipiului Mario De Mezzo a declarat astzi după de bugetul a trecut în cadrul ședinței de consiliu local că bugetul municipiului Slatina pentru acest an este estimat cu aproximativ 10% mai mare față de anul trecut, însă administrația locală se așteaptă la o creștere finală de până la 15-20%, pe fondul majorării taxelor locale.

Edilul susține că aproape jumătate din bugetul orașului va fi direcționat către investiții.

„Între 40 și 45% din buget se duce în investiții, în diverse forme”, a declarat Mario De Mezzo, precizând că fondurile vor merge către modernizarea cartierelor, locuri de joacă, terenuri sportive, spații verzi, sisteme de irigații și anveloparea blocurilor.

Primarul a subliniat că niciuna dintre instituțiile aflate în subordinea primăriei nu va avea reduceri bugetare, iar Clubul Sportiv Municipal beneficiază chiar de o creștere importantă a finanțării, în contextul în care echipa de handbal are șanse reale să evolueze în cupele europene.

Mario De Mezzo a comentat și declarațiile fostului viceprimar Gigi Vâlceleanu din cadrul ședinței, care a afirmat că anumite lucrări realizate în mandatul administrației anterioare, inclusiv terenul de sport de la Școala „Vlaicu Vodă”, au fost executate „de mântuială”.

Primarul a spus că tocmai aceste declarații reprezintă „știrea zilei”, subliniind că Vâlceleanu a făcut parte din administrația pe care acum o critică. „Mie mi se pare știrea zilei faptul că domnul Vâlceleanu a spus că administrația anterioară din care el a făcut parte a fost catastrofală. Adică te-ai uitat la o administrație incompetentă și ai rămas acolo”, a afirmat edilul.

Totodată, Mario De Mezzo a vorbit și despre scandalul apărut în jurul presupusei agresiuni asupra secretarului general al Primăriei Slatina, respingând categoric acuzațiile și susținând că între cei doi a existat doar o discuție tensionată. Primarul afirmă că nemulțumirea sa a pornit de la numărul mare de hotărâri întoarse de Prefectură și îl acuză pe secretarul general că blochează activitatea instituției.

„Nu a existat nicio agresiune. A fost o discuție aprinsă. În momentul în care simt că cineva sabotează Primăria Slatina, intru în conflict deschis cu el”, a declarat Mario De Mezzo.

Edilul consideră că scandalul este amplificat politic și susține că atacurile la adresa sa au rolul de a distrage atenția de la alte probleme și controale aflate în desfășurare în județul Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cinema „Eugen Ionescu” Slatina, introducem al 8-lea film zilnic

Reprezentanții Cinematografului ”Eugen Ionescu” din Slatina anunță schimbarea programului. Modificarea aduce al 8-lea film derulat zi de zi pe...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img