Elevii de clasa a IV-a susțin marți, 19 mai 2026, proba scrisă la Limbă și comunicare din cadrul Evaluării Naționale organizate la finalul ciclului primar. Testarea are loc simultan și pentru cei care studiază în limbile minorităților naționale și se desfășoară în timpul programului obișnuit de curs. Pentru rezolvarea subiectelor, participanții au la dispoziție 60 de minute.
Potrivit regulilor stabilite de Ministerul Educației, rezultatele obținute nu sunt afișate public și nu sunt folosite pentru întocmirea unor clasamente. Acestea sunt incluse în portofoliul educațional al fiecărui elev și au rolul de a oferi o imagine asupra nivelului de pregătire al copiilor la finalul învățământului primar.
Evaluarea Națională clasa a IV-a: Cum se desfășoară probele
Potrivit prevederilor Ministerului Educației, evaluările sunt organizate în școlile în care învață copiii, de regulă chiar în sălile de clasă în care aceștia își desfășoară activitatea zilnică, pentru a beneficia de un mediu familiar.
Fiecare probă are o durată de 60 de minute și se desfășoară în timpul programului obișnuit de curs. La începutul testării, participanții primesc broșura cu subiectele aferente probei susținute, document pe care sunt completate și datele de identificare. Înainte de începerea fiecărei probe, profesorii pregătesc spațiul de examinare prin eliminarea materialelor care ar putea influența rezolvarea cerințelor.
Cum sunt structurate testele pentru clasa a IV-a
Potrivit metodologiei Ministerului Educației, testele din cadrul Evaluării Naționale de la finalul clasei a IV-a sunt structurate diferit, în funcție de limba în care au studiat copiii. Pentru cei care au urmat cursurile în limba română, evaluarea cuprinde două probe. Prima testează competențele de înțelegere a textului scris în limba română, iar cea de-a doua vizează cunoștințele și competențele la Matematică și Științe ale naturii.
În cazul copiilor aparținând minorităților naționale care au studiat în limba maternă, evaluarea include trei teste distincte. Pe lângă probele la Limba română și Matematică și Științe ale naturii, aceștia susțin și o probă dedicată verificării competențelor de înțelegere a textului scris în limba maternă. Totodată, metodologia prevede că testele la Matematică și Științe ale naturii sunt puse la dispoziția acestor copii atât în limba în care au studiat, cât și în limba română, pentru a asigura condiții echitabile de evaluare.
Cine corectează lucrările
Testele sunt evaluate în cadrul fiecărei unități de învățământ de profesorii desemnați pentru această activitate. Conform procedurii, fiecare lucrare este analizată de doi evaluatori, iar unul dintre aceștia poate fi chiar cadrul didactic de la clasă ( învăţătorul/institutorul/profesorul) Pentru a asigura o evaluare unitară, profesorii implicați participă, înainte de începerea corectării, la sesiuni de instruire dedicate aplicării baremelor și criteriilor de notare.
Cum sunt comunicate notele finale
Punctajele obținute în cadrul evaluării nu sunt afișate public și nici nu sunt trecute automat în catalog. Rezultatele au un rol orientativ, fiind folosite exclusiv pentru monitorizarea progresului școlar al fiecărui copil. Fiecare participant primește un rezultat individual, care este inclus ulterior în portofoliul educațional. Totodată, la cererea părinților sau a reprezentanților legali, punctajele pot fi transformate în calificative ori note.
Sursă: digi24.ro










