Cât va câștiga un profesor în 2027. Noua lege a salarizării schimbă grila din educație

Îți recomandăm

Profesorii se află printre categoriile profesionale aflate în centrul noii legi a salarizării pregătite de Guvern, după ce reforma a fost reluată în urma angajamentelor asumate la finalul grevei generale din educație din 2023. Documentele Ministerului Muncii arată că noul sistem urmărește creșterea salariilor de bază, susținerea debutului în carieră și reducerea diferențelor salariale dintre angajații care ocupă funcții similare. Potrivit simulărilor Ministerului Muncii pentru anul 2027, noua grilă este construită pe baza unei valori de referință de 4.100 de lei și a unui sistem de 12 grade salariale. Autoritățile susțin că reforma are la bază principiul „muncă de valoare egală, salarizare egală”, iar evoluția salariilor va fi corelată cu evoluția economiei și cu spațiul bugetar disponibil. Una dintre principalele mize ale reformei este creșterea atractivității profesiei didactice pentru tinerii aflați la început de carieră. Potrivit simulărilor prezentate de Ministerul Muncii, salariul de bază al unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește de la 6.446 lei în 2026 la 7.544 lei în 2027. Majorarea este de aproximativ 17%, iar profesorii se regăsesc printre exemplele folosite de autorități pentru a demonstra accentul pus pe debutul în carieră. Ministerul a precizat că, pentru funcțiile analizate, creșterile pentru debutanți sunt de cel puțin 17%, în timp ce creșterea mediană este de 39%

Cum se calculează salariile în noua grilă O noutate importantă este introducerea unei structuri unitare de 12 grade salariale pentru întregul sector public. Salariul de bază nu va mai fi stabilit prin valori disparate între familiile ocupaționale, ci prin înmulțirea unui coeficient de salarizare cu valoarea de referință stabilită prin lege. Formula este simplă: Salariu de bază = coeficient × valoarea de referință Pentru anul 2027, documentele Ministerului Muncii utilizează o valoare de referință de 4.100 lei. Profesorul din învățământul preuniversitar cu grad didactic I și peste 25 de ani vechime este încadrat în gradul salarial 7, în timp ce profesorul universitar cu peste 25 de ani vechime este încadrat în gradul salarial 9, potrivit ierarhiei funcțiilor reprezentative evaluate. Pentru profesorii din învățământul preuniversitar cu studii superioare, grad didactic I și peste 25 de ani vechime, salariul de bază median va crește de la 8.217 lei în 2026 la 9.635 lei în 2027. Creșterea este de aproximativ 17%, însă salariul brut lunar total va avea o evoluție mult mai redusă. Potrivit simulărilor oficiale, venitul brut median va urca de la 12.021 lei la 12.166 lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 1%. Explicația este că reforma urmărește mutarea unei părți mai mari a remunerației în salariul de bază și reducerea rolului sporurilor și al altor componente variabile. În prezent, veniturile brute ale acestei categorii variază între 10.757 lei și 14.892 lei. În 2027, intervalul estimat se restrânge la 11.997 lei – 14.585 lei. Guvernul promite că salariile aflate în plată nu vor scădea Un principiu central al reformei este că salariile aflate în plată nu vor fi diminuate în urma aplicării noii grile. Proiectul introduce mecanismul „diferenței salariale tranzitorii”, acordată personalului aflat deja în sistem la momentul intrării în vigoare a legii. Aceasta reprezintă diferența dintre venitul aflat în plată în decembrie 2026 și salariul rezultat din aplicarea noii legi. Măsura nu se aplică însă personalului nou-angajat și nici celor care promovează ulterior pe alte funcții sau grade profesionale. Profesorii universitari ajung la salarii de bază de 16.400 de lei Una dintre cele mai bine poziționate funcții din sistemul de educație este cea de profesor universitar cu peste 25 de ani vechime. Potrivit simulărilor Ministerului Muncii, salariul de bază median va crește de la 14.640 lei în 2026 la 16.400 lei în 2027. Venitul brut median va ajunge la 22.051 lei, față de 21.309 lei în prezent. În același timp, diferențele dintre veniturile aflate în plată se reduc. Dacă în prezent salariile brute ale profesorilor universitari variază între 16.028 lei și 29.018 lei, după reformă intervalul estimat va fi între 20.421 lei și 25.619 lei. În noua ierarhie a funcțiilor bugetare, profesorul universitar este încadrat în gradul salarial 9, același nivel la care se regăsește și funcția de medic primar. Unul dintre obiectivele centrale ale reformei este diminuarea discrepanțelor salariale dintre persoane aflate pe funcții comparabile. Documentele Ministerului Muncii arată că, în cazul profesorilor cu grad didactic I și peste 25 de ani vechime, variația veniturilor aflate în plată este estimată la 49% în 2026. După aplicarea reformei, aceasta scade la 17%. Și în învățământul superior diferențele se reduc. Pentru profesorii universitari variația veniturilor coboară de la 29% la 17%, iar pentru conferențiarii universitari de la 40% la 19%. Autoritățile susțin că noul sistem va elimina o parte dintre diferențele generate în timp de sporuri și de mecanisme salariale aplicate diferit între instituții. Sporurile specifice din educație rămân în vigoare Noua lege păstrează mai multe drepturi salariale specifice personalului didactic. Cadrele didactice care lucrează în localități izolate vor putea beneficia în continuare de un spor de până la 15% din salariul de bază. Profesorii din învățământul special și special integrat vor putea primi, de asemenea, un spor de până la 15% din salariul de bază. Cadrele didactice desemnate să conducă sau să realizeze practica pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare, învățători, institutori și profesori vor putea beneficia de un spor cuprins între 5% și 15% din salariul de bază, în funcție de timpul efectiv lucrat și de numărul elevilor sau studenților practicanți. Legea păstrează și sporurile pentru predarea simultană la mai multe clase: până la 5% pentru două clase; până la 7% pentru trei clase; până la 10% pentru patru clase; până la 15% pentru cinci clase. Aceste sporuri se acordă proporțional cu activitatea efectiv desfășurată și rămân printre principalele componente variabile ale sistemului de salarizare din educație. Apar premiile de performanță Un element nou al reformei este introducerea premiilor de performanță. Acestea vor putea fi acordate pentru cel mult 30% dintre posturile ocupate dintr-o instituție. Valoarea individuală a premiului va fi cuprinsă între 10% și 20% din salariul de bază și va putea fi acordată pentru perioade de 3, 6 sau 12 luni. Potrivit proiectului, în 2027 sistemul va fi aplicat personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, precum și personalului ANAF. Pentru personalul didactic și administrativ din universități, proiectul prevede posibilitatea acordării unor salarii diferențiate de până la 20% peste nivelul salariului de bază, exclusiv din venituri proprii. Încadrarea între limite se va realiza anual, pe baza criteriilor aprobate de consiliile de administrație ale universităților. În plus, profesorii coordonatori de doctorat vor putea beneficia de un spor de până la 1% din salariul de bază pentru fiecare doctorand coordonat, fără a depăși 10% din salariul de bază. Plata cu ora și cumulul rămân posibile Proiectul păstrează posibilitatea ca personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare și control, inclusiv cadrele didactice metodiste din învățământul preuniversitar, să fie salarizat prin plata cu ora sau prin cumul, potrivit legislației din educație. Modalitatea concretă de aplicare urmează să fie stabilită prin ordin al ministrului Educației. Cronologia prezentată de Ministerul Muncii arată că actuala reformă a salarizării a fost reluată după greva generală din educație din 2023, încheiată cu angajamente asumate de Guvern privind modificarea sistemului de salarizare pentru personalul didactic. Ulterior, ministerul a organizat consultări cu sindicatele din educație privind noua structură de grade și noua ierarhie salarială, iar proiectul este prezentat de autorități drept una dintre reformele asumate prin PNRR.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ministerul Muncii începe consultările pe noua lege a salarizării. Ce prevede proiectul care schimbă grilele bugetarilor și elimină zeci de sporuri

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale începe de marți o serie de consultări privind proiectul noii legi a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img