Mario De Mezzo explică de ce festivalul de umor „Oltenii și Restu’ Lumii” nu se organizează

Îți recomandăm

Festivalul de umor „Oltenii și Restu’ Lumii” nu va fi organizat în actualele condiții, susține primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, care reclamă existența unor tensiuni instituționale și politice ce afectează colaborarea dintre administrația locală și instituțiile județene de cultură. Edilul afirmă că principala condiție pentru continuarea festivalului este ca Primăria Slatina să fie unic organizator al evenimentului, în contextul în care municipalitatea ar suporta cea mai mare parte a costurilor de organizare.

„Atâta timp cât Consiliul Județean și Centrul Județean de Cultură și Artă aleg să facă politică în cultură, eu nu pot să joc în aceste condiții”, a declarat primarul. Mario De Mezzo susține că Primăria Slatina finanțează aproximativ 85% din cheltuielile festivalului, de la onorariile artiștilor și cazare până la scenă și producția spectacolelor, în timp ce aportul instituțiilor județene ar consta, în principal, în participarea formațiilor artistice.

Edilul a criticat și lipsa de recunoaștere publică a contribuției municipalității în cadrul ceremoniilor oficiale ale festivalului. „Primăria Slatina plătește tot – artiști, cazări, spectacol, scenă – și nici măcar nu se spune «mulțumim Primăriei municipiului Slatina»”, a afirmat acesta, amintind că finanțarea festivalului a existat și în mandatul administrației precedente.

Primarul a adus în discuție și relația cu instituțiile culturale locale, susținând că administrația pe care o conduce nu a refuzat accesul la spațiile culturale ale orașului pentru proiecte dedicate copiilor și activităților artistice. „Copiii nu trebuie pedepsiți”, a subliniat Mario De Mezzo, oferind drept exemplu punerea la dispoziție a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” și a Parcului Tineretului pentru diverse manifestări culturale, inclusiv Festivalul Călușului.

În declarațiile sale, edilul a lansat acuzații dure la adresa conducerii județene și a celor pe care îi consideră responsabili pentru blocajele din zona culturală, apreciind că aceste conflicte afectează direct Slatina și locuitorii săi. „Eu am deschidere față de Slatina. Nu pedepsesc slătinenii, dar nici nu pot să accept umilințe nemeritate”, a spus primarul, acuzând existența unor „șicane politice” care, în opinia sa, afectează inclusiv organizarea festivalului de umor.

Mario De Mezzo consideră că situația actuală este rezultatul unor neînțelegeri politice și administrative mai vechi și apreciază că slătinenii vor sancționa aceste dispute la momentul potrivit. Festivalul „Oltenii și Restu’ Lumii” este unul dintre cele mai cunoscute evenimente culturale dedicate umorului din județul Olt, reunind de-a lungul anilor artiști, actori și public numeros din întreaga regiune. În lipsa unui acord între instituțiile implicate, viitorul edițiilor următoare rămâne incert.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND CONTRABANDA CU ȚIGARETE

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt a desfășurat o amplă operațiune în comuna Ipotești pentru combaterea comerțului ilegal cu...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img